Aer condiționat la sticlă avem 😅 Călătorii unui autobuz fără aer condiționat au folosit o sticlă de apă ca să țină trapa deschisă, pentru că geamurile nu se deschideau

17 iul. 2024
7297 afișări
Aer condiționat la sticlă avem 😅 Călătorii unui autobuz fără aer condiționat au folosit o sticlă de apă ca să țină trapa deschisă, pentru că geamurile nu se deschideau
Aer condiționat la sticlă avem 😅 Călătorii unui autobuz fără aer condiționat au folosit o sticlă de apă ca să țină trapa deschisă, pentru că geamurile nu se deschideau | Sursa foto: Facebook/Ești din Sectorul 2

Mai știți gluma aia slabă în care vi se cere să aduceți dintr-o vacanță exotică un borcan cu aer cald? Serviciul Transport Voluntari (STV) a dus-o la rang de artă. În loc de aer condiționat sau ventilație pe geamuri, o sticlă blochează trapa autobuzului, ca să mai intre nițel aer.

Improvizație făcută într-un autobuz STV cu geamurile blocate, pentru ca aerul să circule | Sursa foto: Facebook/Ești din Sectorul 2
Improvizație făcută într-un autobuz STV cu geamurile blocate, pentru ca aerul să circule | Sursa foto: Facebook/Ești din Sectorul 2

Saună! Autobuze fără geamuri pe care să le poți deschide, fără aer condiționat! Minunat!, s-a plâns o femeie pe Facebook.

autobuz stv aer conditionat
Captură foto: Facebook/Ești din Sectorul 2

STB, STV, ce mai contează? Ilfovenii și bucureștenii și-au vărsat oful la grămadă în comentarii. Unii dintre ei nici nu și-au dat seama că era vorba despre un autobuz care aparține de Voluntari. Alții s-au plâns că situația nu stă mai bine nici în mijlocele de transport în comun ale STB.

Numai în troleibuzul 90, cel nou, e aer condiționat. Și în el sunt oamenii străzi, la răcoare. În rest, nu. E groaznic să circuli cu transportul în comun în București. Unele au geamurile înțepenite, nici nu poți să le deschizi, așa mici cum sunt. Este o bătaie de joc la adresa noastră. Mai vine și controlul… Teoretic, cum să plătești 3 lei pentru două, trei stații în condițiile descrise mai sus? a întrebat o bucureșteancă.

Adevărat saună! Troleibuzul nr. 85 nu avea pic de aer! Geamuri deschise, dar degeaba! Controlori peste controlori și curgea apele pe noi, mai ales niște bătrâni, săracii, mergeau la doctor, mai aveau puțin și leșinau! Bilete cumpărăm, abonamente la fel, dar condițiile unde sunt, domnul primar???? a adăugat altcineva.

Câte autobuze au aer condiționat în Capitală

În București ai o „șansă” din trei să urci într-un mijloc de transport al Societății de Transport București și să simți că ai ajuns în saună. Potrivit informațiilor date de STB la solicitarea HotNews.ro, 22% dintre autobuze, 60% dintre tramvaie și 15% dintre troleibuze nu au aer condiționat.

În prezent, sunt programate să iasă în traseu 1323 de vehicule din parcul STB, respectiv: 911 autobuze, 236 tramvaie și 176 troleibuze. Dintre acestea, 719 autobuze, 93 de tramvaie și 150 de troleibuze sunt dotate cu instalații de climatizare, a informat STB.

La capitolul tramvaie se pare că Bucureștiul stă cel mai rău, însă primarul Nicușor Dan a promis că până la finalul celui de-al doilea mandat va cumpăra 250 de tramvaie noi, cu aer condiționat.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies