ARHIVA B365

AEP: 4.641 de cazuri de vot multiplu la europarlamentare

Rezultatele verificării au fost trimise Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică, scrie mediafax.ro.

Conform unui comunicat al AEP transmis MEDIAFAX, „numărul total de înregistrări afectate este de 9.310”, dintre acestea, 3.106 fiind pe listele permanente şi 6.204 înregistrări pe listele suplimentare.

De asemenea, conform AEP, a fost identificat un CNP invalid, pentru că avea avea mai puţin de 13 caractere, iar 571 de înregistrări aveau semnătura incertă ă 498 în listele permanente şi 73 în listele suplimentare.

„Dintre acestea, 135 semnături prezintă ştersături sau adăugiri peste partea iniţială, 350 de semnături reprezintă posibile însemnări ale membrilor secţiei de votare, iar 86 depăşesc parţial sau total spaţiul alocat acestora în cadrul listelor”, precizează Autoritatea.

Au fost identificate şi 950 înregistrări catalogate ca având rândul anulat, dintre care 557 semnături au rândurile tăiate cu o linie sau alte însemnări, 140 semnături sunt radiate, iar în cazul a 253 semnături apar însemnări de urnă mobilă. În cazul a 26 înregistrări s-a constat lipsa semnăturii şi au fost identificate şi 2.600 de semnături identice.

În conformitate cu prevederile art. 52 alin. (5) din Legea nr. 33/2007, republicată, privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European, Autoritatea Electorală Permanentă a transmis rezultatele verificării Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţia de urmărire penală şi criminalistică.

Potrivit legislaţiei în vigoare, AEP are obligaţia ca, în termen de şase luni de la primirea listelor electorale de la Biroul Electoral Central, să le verifice pentru depistarea unor posibile cazuri de vot multiplu, adică situaţii în care acelaşi Cod Numeric Personal apare de două sau mai multe ori în listele electorale.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button