Adrian Sârbu îi făcea „trădători” pe angajații care plăteau TAXE – RECHIZITORIU

de:
11 apr. 2016
0 Afișari
Adrian Sârbu îi făcea „trădători

Procurorii susţin că afaceristul le-ar fi interzis angajaţilor să plătească taxele. O fostă subalternă le-a povestit anchetatorilor că Adrian Sârbu i-a ameninţat că „le rupe capul”, dacă îi nesocoteau ordinele. În plus, acesta ar fi declarat că nu vrea să plătească taxe la stat, pentru că Adrian Năstase va da o amnistie fiscală

Pentru Adrian Sârbu plata taxelor era facultativă, iar pe cei care încercau să achite din datoriile grupului Mediafax îi numea „trădători” şi îi ameninţa că „le rupe capul”, potrivit rechizitoriului obţinut de adevarul.ro şi citat de Digi 24. Eludarea taxelor către stat era un adevărat mod de viaţă pentru omul de afaceri, susţin procurorii, iar sistemul pus la punct de acesta, prin care evita plata dărilor, era complex.

Adrian Sârbu a utilizat aşa-numitul „Sindrom Phoenix”. Adică o firmă ce are obligaţii de plată a TVA se declară în stare de faliment sau se lichidează, ceea ce înseamnă că Fiscul nu mai poate încasa impozitul, deoarece societatea nu mai deţine bunuri asupra cărora să fie instituite măsuri asigurătorii pentru recuperarea prejudiciului.

O altă modalitate de eludare a taxelor era ca angajaţii Mediafax să îşi primească salariile parţial în baza unor contracte de cesiune de drepturi de autor, încheiate cu firme controlate de Adrian Sârbu.

„Probatoriul administrat în cauză a stabilit că sistemul de salarizare, ce presupunea facturarea de către societăţile de drepturi de autor a unor servicii de conţinut (în fapt munca realizată de angajaţii proprii), către societăţile din grupul de presă, a reprezentat eşafodajul sistemului de eludare a taxelor datorate bugetului de stat”, se arată în referatul procurorilor.

Anchetatorii spun că Adrian Sârbu controla, la vedere, 19 firme. În realitate, numărul era cu mult mai mare. În perioada 2011-2014, au fost create 149 de entităţi juridice. Vorbim despre nouă fundaţii şi 140 de societăţi comerciale, care aveau sediile nu doar în România, dar şi în Cipru şi Franţa.

„Inculpatul a dezvoltat un sistem de lucru ce presupunea înfiinţarea de societăţi comerciale care, după ce erau lăsate să acumuleze datorii către bugetul de stat (TVA, impozit pe profit/venit, impozit pe salarii, CAS angajator), erau supuse procedurii de insolvenţă, iar apoi de faliment, timp în care erau înfiinţate alte societăţi ce preluau angajaţii, activele şi, în general, activitatea societăţii falimentare”, susțin procurorii.

Procurorii susţin că Adrian Sârbu dispunea de banii societăţilor pe care le controla după bunul plac. Omul de afaceri cerea bani nu doar pentru el, dar şi pentru familie sau prieteni.

„Din documentul intitulat TOTAL – Family Budget – 2014, rezultă că în cursul acestui an, valoarea totală a cheltuielilor făcute de inculpat şi de membrii familiei sale (fiecare membru este indicat cu suma totală cheltuită), s-a ridicat la suma de 8.022.643 euro, din care inculpatul a cheltuit suma de 6.129.022 euro, iar Eugenia Sârbu (fosta sa soţie – n.r.) 575.959 euro”, scrie adevărul.ro.

În acest dosar, omul de afaceri Adrian Sârbu a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală, instigare la evaziune fiscală, instigare la delapidare și spălare de bani, prejudiciul ridicând-se la aproximativ 14 milioane de euro.

Cookies