ȘTIRI

Adrian Năstase ține un „jurnal de pușcărie”

Surse din Spitalul-penitenciar Jilava spun că, de când a ajuns acolo, scrie în fiecare zi ore în șir. „Ţine un fel de jurnal cu ceea ce se întâmplă aici. A spus că, după ce iese din penitenciar, ar vrea să scrie o carte despre perioada petrecută în spatele gratiilor”, au dezvăluit surse din interior pentru Libertatea. Gardienii de la Spitalul-penitenciar Jilava au remarcat că fostul premier nu e o fire prea vorbăreaţă, ba chiar s-a închis în sine, preferând să se „hrănească” din cărţile aduse la puşcărie de fiul său Andrei.

Are program săptămânal la psiholog

Pe lângă medicamentele pe care le primește zilnic, Năstase are program de vizită şi la psiholog. Aproape săptămânal, specialistul discută cu fostul premier pentru a vedea dacă acesta ar mai repeta gestul sinucigaş. Pe 20 iunie, la câteva ore după ce a aflat că judecătorii l-au condamnat definitiv la doi ani de puşcărie în dosarul „Trofeul calităţii”, Adrian Năstase a încercat să se împuşte în tâmplă cu un pistol, chiar în biroul casei sale din strada Zambaccian. Unul dintre ofiţerii de la „Urmăriri” din Poliţia Capitalei care veniseră să-l ridice pentru a-l duce la penitenciar l-a salvat în ultimul moment. Glonţul i-a atins însă zona gâtului şi a avut nevoie de mai multe zile de îngrijiri medicale.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button