Adrian Năstase a primit NUP în dosarul Zambaccian II

de:
24 mart. 2014
1 Afișari
Adrian Năstase a primit NUP în dosarul Zambaccian II

Astfel, Adrian Năstase a scăpat de acuzațiile din dosar. 

În prezent, Adrian Năstase se află încarcerat la Penitenciarul Rahova, după ce, pe 6 ianuarie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în dosarul „Zambaccian I”. De asemenea, fostul premier a fost condamnat pe 20 iunie 2012 la doi ani de închisoare în dosarul „Trofeul calităţii”, din care a efectuat opt luni de detenţie, fiind eliberat condiţionat. Prin contopirea celor două pedepse şi dacă nu se aplică un spor de pedeapsă, Adrian Năstase va putea solicita din nou eliberarea condiţionată, cel mai probabil tot după opt luni de închisoare.

În dosarul „Zambaccian”, Adrian Năstase a fost acuzat că a primit de la fostul şef al ISC Irina Jianu, în perioada 2002 – 2004, în mod direct şi prin intermediul soţiei sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 600.000 de euro, constând în bunuri importate din China şi contravaloarea unor lucrări efectuate la imobilele din localitatea Cornu şi Bucureşti.

În dosarul „Trofeul calităţii”, Năstase a fost acuzat că în anul 2004 s-ar fi folosit de „influenţa sau autoritatea funcţiei de preşedinte al unui partid'” pentru organizarea unui simpozion intitulat „Trofeul calităţii în construcţii” cu scopul strângerii unor sume de bani destinate campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, la care urma să participe.

Cookies