ADMITERE MEDICINĂ: Scandalul de la admiterea la Facultatea de Medicină ia amploare

de:
29 iul. 2013
5 Afișari
ADMITERE MEDICINĂ: Scandalul de la admiterea la Facultatea de Medicină ia amploare

ADMITERE MEDICINĂ 2013. Examenul de admiterere 2013 la Medicină este în plin scandal, după ce 10 întrebări de tip grilă au fost greşit soluţionate, susţin mai mulţi candidaţi şi părinţii acestora. În urma acestui scandal, unul dintre părinţi a făcut deja o plângere publică, anunţă Realitatea.net.

În urma scandalului, ministrul Educatiei Nationale s-a prezentat vineri la Facultatea de Medicina, unde a stat de vorba cu parintii si cu conducerea, şi a precizat că totul a pornit, potrivit ministrului Pricopie, de la scannerul cu care au fost multiplicate grilele de examen, scrie ziare.com.

„Autonomia universitara este sfanta, iar Universitatea a anuntat si am constatat ca aceasta procedura s-a respectat ad-literam. Acest lucru este de remarcat. Am discutat cu parintii aceste aspecte punctuale, cu doamna rector, cu domnul rector aceste aspecte punctuale. Fiecare caz va fi analizat de Universitate. Unele sunt de ordin general: ca nu s-a scanat bine un document in grila pe care copiii au dat raspunsurile. Este o problema uzuala, sunt multe lucruri. Este important ca Universitatea a recunoscut ca a gresit. In loc de un ‘i’ s-a pus un ‘u’. Acest lucru a fost deja corectat de Universtate”, a precizat ministrul Educatiei, vineri, la iesirea de la UMF „Carol Davila”.

De asemenea, se pare ca au existat neclaritati si in ceea ce priveste numarul de locuri scoase la concurs de Facultatea de Medicina, deoarece multi candidati au fost bulversati de o informatie de pe site-ul institutiei.

Ministrul Pricopie a spus ca numarul de locuri la medicina nu poate fi nelimitat si ca parintii trebuie „sa aiba un pic de rabdare” si ca, „din punct de vedere procedural”, totul a fost respectat.

ADMITERE MEDICINĂ 2013 UMF CAROL DAVILA Zeci de candidaţi respinşi la admiterea la Facultatea de Medicină de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Capitală au contestat subiectele de la examen motivând că unele dintre ele nu erau din programă, iar altele au fost formulate sau punctate greşit.

Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior, Mihnea Costoiu, s-a întâlnit, vineri, cu conducerea universităţii pentru a discuta despre situaţia creată.

„Am vrut să verific procedura, să verific că universitatea şi-a respectat procedurile din metodologia care a fost anunţată acum şase luni. Am constatat că aceastea au fost respectate. Cu toate acestea va fi analizat fiecare caz în parte”, a spus Costoiu, precizând că singura greşeală descoperită constă în schimbarea a două litere într-o grilă, motiv pentru care toţi candidaţii au primit două puncte în contul acesteia.

Cookies