Administratorul public al Capitalei: Nu vom susține subvenționarea centralelor de apartament

de:
31 aug. 2020
1 Afișari
Administratorul public al Capitalei: Nu vom susține subvenționarea centralelor de apartament

 

Proiectele iniţiate de Primăria Capitalei în ultimii ani au la bază premiza că termoficarea centralizata este soluţia cea mai eficientă, cea mai ieftină, cea mai sigură şi cea mai ecologică pentru încălzirea şi asigurarea apei calde de consum pentru bucureşteni, transmite PMB, informează News.ro.

„Se tot vehiculează scenarii privind viitorul termoficării în Bucureşti, unul dintre ele este de a subvenţiona achiziţia centralelor de apartament, pe care nu îl considerăm potrivit pentru o mare aglomerare urbană, cum este Capitala. Din punctul de vedere al impactului asupra mediului, este preferabil să avem un număr mai mic de centrale, situate la marginea oraşului, care permit o anumită înălţime a coşurilor de evacuare şi dispersarea noxelor, decât un număr mare de centrale în tot oraşul. Imaginati-vă că locuiţi în Bucureşti şi 550.000 de centrale termice de apartament evacuează zilnic noxe la fereastra dumneavoastră. În plus, în momentul realizării unei noi investiţii este esenţială o analiză cost-beneficiu, fundamentată pe calcule din care să rezulte randamentul superior al acesteia”, afirmă Sorin Chiriţă, administrator public al Municipiului Bucureşti. .

În opinia sa, conceptul de dezvoltare durabilă a orientat măsurile autorităţilor spre eliminarea producătorilor de noxe din oraşe pentru ca sănătatea locuitorilor din zonele aglomerate să nu fie afectată de gazele arse, iar un model aplicabil în Capitală este cel al oraşului Copenhaga, unde mai mult de 80% dintre locuitori sunt racordaţi la sistemul centralizat de termoficare şi beneficiază de toate avantajele acestuia.”

Administratorul public arată că şi Directivele Europene prevăd utilizarea unui sistem centralizat de termoficare, care poate asigura un grad scăzut de poluare prin plasarea producătorilor de agent termic la periferia oraşului, aşa cum este cazul centralelor din Bucureşti (CET-urile ELCEN).

Acesta subliniază: „În prezent, urmărim creşterea eficienţei sistemului de termoficare existent, şi nu dezvoltarea de sisteme paralele. Soluţia viabilă pentru Bucureşti este să continuăm modernizarea reţelei de distribuţie, începută în ultimii 4 ani şi realizarea de investiţii în noi surse de producţie, în cogenerare, care să utilizeze tehnologii noi, nepoluante. Este necesară realizarea a minim 2 noi centrale termice în Capitală, prin efortul comun al administraţiilor locale şi centrale. În acest fel, ar creşte atât cantitatea, cât şi calitatea agentului termic livrat în sistemul centralizat.”

În ceea ce priveşte scenariul centralelor de cvartal, Sorin Chiriţă atrage atenţia că, pe lângă faptul că sunt poluante, pentru realizarea acestui scenariu va trebui să se renunţe la banii europeni alocaţi pentru modernizarea reţelei de termoficare, ar trebui găsite surse financiare din bugetul local, împovărând astfel bugetul local al Municipiului Bucureşti si ar fi necesara redimensionarea retelei de transport gaze.

Cookies