Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement din Bucureşti nu mai poate încheia contracte comerciale

de:
25 aug. 2016
6 Afișari
Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement din Bucureşti nu mai poate încheia contracte comerciale

Consiliul General al Bucureştiului a decis, joi, să treacă un teren de aproximativ 1.200 de metri pătraţi, din parcul Herăstrău, în administrarea Clubului Sportiv Municipal Bucureşti. Acest teren a fost concesionat în anul 2011, cu titlu gratuit, către Administraţia Lacuri Parcuri şi Agrement (ALPAB), pentru a amenaja un club nautic. Între timp, ALPAB s-a asociat cu o firmă şi a permis acesteia să amenajeze un restaurant pe terenul din Parcul Herăstrău. Din acest motiv, consilierii generali au decis să transfere administrarea terenului de la ALPAB la CSM Bucureşti, iar primarul general al Capitalei a interzis încheierea unor noi asocieri de acest tip.

Deci din acest moment, ALPAB nu va mai avea permisiunea să facă asocieri în urma cărora se organizează activităţi comerciale şi nu e vorba doar de Herăstrău, este vorba şi de alte parcuri sau zone pe care le are. ALPAB să nu mai intre în asocieri cu societăţi comerciale în urma cărora societăţile comerciale respective beneficiază de anumite avantaje pentru construcţia de unităţi de alimentaţie publică în parcurile aflate în administrarea CGMB. Societăţile comerciale respective trebuie să intre în legalitate faţă de Primăria Generală. Aici sunt mai multe categorii: unii au luat in concesiune, foarte puţini au şi cumpărat, dar de la proprietari ilegitimi, deoarece proprietatea este a dumneavoastră, a tuturor cetăţenilor, nu a acelor societăţi comerciale fantomă„, a spus primarul Gabriela Firea.

Prezent la şedinţa de consiliu la care s-a luat decizia transferului terenului în administrarea CSM Bucureşti, preşedintele Clubului Sportiv Dinamo, George Cosac, a declarat că aceasta este singura modalitate de salvare a bazei nautice, prin înfiinţarea unei secţii de kaiac-canoe, canotaj şi yachting la Cluburile Dinamo, Elecrica şi Clubul Sportiv Municipal.

Clubul Dinamo funcţionează pe acea bază din 1948, de la înfiinţare, împreună cu clubul Electrica. De-a lungul timpului, aici au crescut, au activat şi au obţinut performanţe pentru România majoritatea sportivilor de frunte ai noştri, începând cu domnul Patzaichin, doamna Lipă. Astăzi, din păcate, mă refer la perioada din 2012 încoace, nu mai putem activa acolo deoarece este construita o terasă, un restaurant. Este foarte necesară înfiinţarea acestei secţii de kaiac-canoe, canotaj si yachting la Clubul Sportiv Municipal, urmând ca, imediat după înfiinţare să ne putem asocia şi să putem forma un club mai puternic, unde să putem dezvolta acest sport foarte important pentru noi”, a declarat George Cosac.

Cookies