ȘTIRI

Șeful de la Garda Financiară, audiat la DNA în dosarul privind şantajul făcut de şeful Antenelor

Gabriel Cărbunaru a fost audiat la DNA, miercuri, începând de la ora 9.30, unde a stat mai multe ore.

Adjunctul Gărzii Financiare a negat că ar avea vreo legătură cu acel contract între  RCS&RDS şi S.C.Bodu SRL, spunând că documentul nu a plecat din mâna lui, nu el l-a dat către Intact.

Cu două luni înaintea arestării directorului Antena TV Group, Mitică Dragomir primise la Ligă un control de la Garda Financiară. Verificările activităţii de 10 ani a firmei au durat o lună şi s-au soldat cu nereguli care au atras o amendă de 3.000 de lei. Câteva zile mai târziu, comisarii Gărzii Financiare au revenit şi i-au cerut lui Dragomir contractul de asociere între RCS&RDS şi S.C.Bodu SRL, adresându-i preşedintelui Ligii şi o serie de întrebări pe această temă. Însă, la doar o zi distanţă, pe 26 aprilie 2013, Dragomir a primit de la Antena TV Group exact aceleaşi întrebări pe care i le adresaseră reprezentanţii Gărzii Financiare. În replică, şeful LPF le-a transmis reprezentanţilor trustului Intact că nu va răspunde şantajului mediatic.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button