ÎN BUCUREȘTIȘTIRI

Adio, visul frumos s-a terminat! Traian Berbeceanu, primul mesaj după ce a fost eliberat din funcţia de prefect al Capitalei: Sunt onorat că v-am fost alături

Traian Berbeceanu a fost eliberat recent din funcția de prefect al Capitalei. Acesta a venit joi cu un mesaj de adio pe Facebook, explicând experiența avută în timpul scurtului său mandat.

Traian Berbeceanu a declarat, după ce Guvernul a aprobat miercuri un proiect de hotărâre pentru eliberarea acestuia din funcţia de prefect al Capitalei, că alături de echipa din instituţie a trecut bine peste provocări grele, iar persoanele cu care a lucrat i-au arătat perseverenţă, implicare şi dăruire.

Mesajul lui Traian Berbeceanu

„Am avut bucuria să întâlnesc aici oameni deosebiţi, buni profesionişti dedicaţi instituţiei şi cetăţenilor municipiului Bucureşti. Împreună, am completat echipa cu alţi funcţionari la fel de valoroşi. Am trecut cu bine peste provocări grele, cum nu au mai fost, mi-aţi arătat implicare şi dăruire, rezistenţă şi perseverenţă.

Doar mulţumită Domniilor Voastre am performat, într-un mandat mult prea scurt pentru cât de multe şi importante proiecte am fi vrut să realizăm împreună. Bucureştenii au dreptul şi merită o administraţie onestă şi performantă, iar dumneavoastră puteţi să le-o oferiţi! Sunt onorat că v-am fost alături, vă mulţumesc că aţi fost lângă mine!”, a scris Traian Berbeceanu joi pe Facebook.

Premierul Florin Cîţu a anunţat miercuri că au fost eliberaţi din funcţie 103 prefecţi şi subprefecţi şi numiţi 36 de prefecţi şi 75 de subprefecţi care vor depune jurământul joi.

Traian Berbeceanu a fost eliberat din funcţia de prefect al Capitalei, însă nu a fost făcută o nouă nominalizare, atribuţiile fiind preluate momentan de un subprefect, a mai spus şeful Executivului.

USR-PLUS a anunţat marţi că îl propune pe Alin Stoica pentru funcţia de prefect al Capitalei. Acesta este liderul PLUS Sector 6.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button