Adio, ore de liniște în weekend în București! Cum ar fi O Zi Întreagă de Liniște pe săptămână la noi în localitate?

17 mart. 2025
729 afișări
Adio, ore de liniște în weekend în București! Cum ar fi O Zi Întreagă de Liniște pe săptămână la noi în localitate?
Adio, ore de liniște în weekend în București! Cum ar fi O Zi Întreagă de Liniște pe săptămână la noi în localitate? | Sursa foto: Unsplash

Bună dimineața, dragi cititori! Simțiți și voi în ultima vreme dorința de a vă retrage într-o cochilie personală de liniște și pace, în care știrile din țară și străinătate să nu vă mai ajungă la urechi?

Această cochilie se numește ‘weekend’ și e cam singurul moment în care putem să profităm de o deconectare de la știri și telefoane – din păcate, locuim la bloc în București, iar actualele ore de liniște de weekend sunt  inadaptate nevoilor noastre.

Blestemul „Bormașina”. Clasic

Există mai multe blesteme care s-au abătut asupra noastră – în special primăvara, și în special primăvara asta – la nivel național urmează niște alegeri prezidențiale ciudate; la nivel internațional reprezentanții de dreapta ai Statelor Unite  au o fixație cu țara noastră, iar la nivel de scară de bloc, vecinii noștri redescoperă cel mai sfânt instrument românesc de primăvară: bormașina.

Într-o dimineață din acest weekend, dragi cititori, în jurul orelor 9:00, în timp ce mă aflam cu Michael Fassbender pe o terasă cu cocktailuri în Maldive, iar Rosalia ne cânta muzică live, prin susurul suav al valurilor Oceanului Indian am început să aud o bâzâială oribilă. Am ciulit urechile mai tare, susurul valurilor a început să dispară, în timp ce bâzâiala se întețea și acum era însoțită și de niște sforăituri.

Cum scoți din cază sunetul Apocalipsei

Am deschis ochii și, în loc de Ocean, am văzut pe geam Sectorul 3. Câinele meu sforăia lemn pe covor, în timp ce undeva la etajele de deasupra vecinii montau un nou dulap sau încercau să dărâme blocul, fiindcă în acest punct nu eram sigură de nimic.

Am deschis românește geamul ca să mai iasă zgomotul și afară, plus să intre niște aer. Vizavi, un alt vecin tundea un aranjament de boscheți/gard viu cu mașina aia care sună ca și cum anunță sfârșitul lumii și pe care nu știu niciodată cum o cheamă.

De regulă, cel mai bun lucru pe care pot să-l fac în astfel de situații e să ies la o plimbare, poate se termină amenajările interioare și exterioare până mă întorc. Dar cum am învățat din experiență, în ultima vreme, mașinuțele care fac curățenie în Sectorul 3 vâjâie de zor pe trotuare la diferite ore, într-un zgomot infernal, așa că nici plimbarea nu e o opțiune sigură.

Din vastele încercări, ale mele și ale cunoștințelor, de a merge la vecini la ușă pentru a-i ruga în diverse forme (aproape în lacrimi / rugat frumos / implorat) să mai stea puțin, ți se explică ‘nu e oră de liniște, așa că pot să fac ce vreau’.

Cum ar arăta situația ideală de ore de liniște în București?

Ceea ce e foarte adevărat, dar poate că atunci avem nevoie de reorganizarea situaței – să avem O Zi Întreagă De Liniște, nu doar de niște Ore De Liniște în București. Fiindcă problema nu e în cazul amenajărilor punctuale, o dată la ceva timp. Dar noua modă e să faci ceva prin casă în fiecare săptămână, cel puțin la mine în cartier. Și nu e vorba de reparații (unde n-ai încotro, logic).

De exemplu, într-un bloc vecin, săptămână de săptâmână, în weekend, cu religiozitate, apartamentul vecinilor se transformă în veritabil atelier de tâmplărie și timp de câteva ore, în bubuieli și bormașini, o nouă piesă de mobilier scandinav li se adaugă în casă.

Poate acum câțiva ani nu exista mobila DIY și familiile tinere nu simțeau nevoia frenetică de a-și mai adăuga o minibibliotecă prin casă săptămânal, care să necesite găurirea pereților. Pe vremuri, aveai mobila pe care o aveai și aia era. Poate după 15 ani schimbai canapeaua.

Dar, fiindcă acum avem această nouă realitate, nu putem să facem din nou duminica așa cum era pe vremuri? Make Sundays Great Again? Toată lumea doar somn, mâncare, televizor, plimbare, Biserică cine dorește, în timp ce afară cântă păsărelele și vântul de primăvară flutură perdelele albe din cartier?

Mai puțin dacă ți se strică un robinet, caz în care, desigur, nu ai încotro. Dar măsuța DIY poate ar putea să aștepte, totuși, până luni după-amiază.

Cookies