Adio, Hotel Intercontinental. Noua siglă a clădirii simbol al Bucureștiului, urcată pe fațadă. Bun venit, Grand Hotel Bucharest!

01 aug. 2022
31844 Afișari
Adio, Hotel Intercontinental. Noua siglă a clădirii simbol al Bucureștiului, urcată pe fațadă. Bun venit, Grand Hotel Bucharest!
FOTO credit: Onea Bogdan Andrei, Facebook, via Grupul Bucharest

În vârstă de 51 de ani, hotelul de cinci stele, simbolul luxului în perioada comunistă și clădire emblematică a Bucureștiului, și-a pierdut definitiv numele.

Noua siglă a hotelului ex-Intercontinental a fost montată, astfel că bucureștenii pot vedea, pe Bulevardul Bălcescu, vechea clădire emblematică cu o altă denumire: Grand Hotel Bucharest.

Schimbarea a intervenit de la începutul anului 2022, comunicată lapidar

Schimbarea numelui s-a petrecut în documente de la începutul anului 2022, iar transformarea a fost comunicată sec de companii.

Fără prea multe explicații pentru bucureșteni, Hotelul Intercontinental, un simbol al Bucureştiului, și-a pierdut numele și s-a rebranduit în Grand Hotel Bucharest, după ce Compania Hotelieră InterContinental România S.A şi IHG Hotel & Resorts, proprietarul mărcii InterContinental, nu au prelungit contractul de management pe care îl aveau din 2006, înainte de aceasta unitatea de cazare funcţionând sub franciză.

Hotelul a fost inaugurat în 1971, iar Intercontinental a fost primul brand hotelier internaţional care a intrat pe piaţa locală. Hotelul de cinci stele din centrul Capitalei are 24 de etaje, o înălţime de aproape 90 de metri şi 257 de camere şi apartamente.

Un alt hotel simbol al orașului își va schimba numele în curând și va deveni Intercontinental. Este vorba de Athenee Palace Hilton Bucharest, hotelul de pe Calea Victoriei, și se va rebrandui în Intercontinental Athenee Palace Bucharest.

Istoria Hotelului Intercontinental, cea de-a doua clădire ca înălțime din București, la momentul construcției

În 23 mai 1971 a fost inaugurat Hotelul InterContinental din București, finalizat după 3 ani de la începerea construcției. Cu 24 de etaje și 87 de metri înălțime, a devenit a doua cea mai înaltă clădire din București, după Casa Scânteii.

Construcţia a început în anul 1967, respectând un proiect al arhitecţilor Dinu Hariton, Gheorghe Nădrag, Ion Moscu şi Romeo Belea, arhitect care s-a ocupat și de renovarea Teatrului Naţional, clădire ridicată odată cu InterContinentalul.

Semnarea contractului și demararea lucrărilor au fost anunțate și în presa străină. Celebrul ziar american New York Times anunța în noimebrie 1967 că guvernul român și InterContinental Hotel Corporation, o subsidiară a Pan American World Airways, au ajuns la un acord în privința construirii unui hotel în Capitala României.

InterContinental Bucureşti a ajuns unul dintre simbolurile Capitalei, fiind primul hotel de cinci stele din România şi cel de-al doilea hotel construit de lanţul hotelier InterContinental într-o ţară comunistă, după Esplanada din Zagreb (Yugoslavia).

Vechii angajaţi ai hotelului spun că, înainte de Revoluţie, oamenii îi rugau să-i lase să intre măcar pe hol „să vadă şi ei cum e la Inter“. Accesul nu a fost niciodată îngrădit cuiva.

Colosul de lângă Universitate, pentru ridicarea căruia s-au cheltuit şase milioane de dolari, este în continuare cel mai înalt hotel din oraş, deşi are 51 de ani. (sursa istoriei hotelulului: Radio România Actualități).

Îți mai recomandăm și:

Cookies