Adio, dragă Thelmo! (Noaptea din miezul primăverii)

14 mart. 2022
176 Afișari
Adio, dragă Thelmo! (Noaptea din miezul primăverii)
Andreea Grămoșteanu și Dana Dembinski-Medeleanu în Noapte bună, mamă

31 Martie, anul 2 î.e.SARS-Cov2

Au trecut mai bine de 24 de ore de cand am ieșit din Sala Atelier a Teatrului Mic, unde am văzut “Ținutul din miezul verii”, în regia lui Vlad Massaci. Deși mă mâncau degetele să scriu ceva la cald, am strâns din dinți și am așteptat să revăd filmul( “August, Orage County”), pentru care au fost nominalizate la Oscar atât Meryl Streep (Violet, rol principal), cât și Julia Roberts (Barb, rol secundar).

Am făcut asta ca să pot spune cu mâna pe inimă că Rodica Negrea e peste Meryl Streep, iar Andreea Grămoșteanu e MULT peste Julia Roberts! Și cu asta am spus, cred, tot! Chiar dacă și restul distribuției joacă impecabil, chiar dacă Iuliana Vâlsan a făcut minuni cu scenografia și costumele, chiar dacă Massaci a îmbinat cu precizie de ceasornicar scenele, într-o ordine mai firească decât în film…

Iar în final, mă întreb cum Dumnezeu e posibil ca din același text să rezulte un film aproape plictisitor, pe care la prima vizionare l-am abandonat la jumătate și o piesă de teatru pe care am savurat-o secundă cu secundă, privindu-mi compulsiv ceasul, în speranța că va curge ca la Dali, și timpul se va dilata, ca să-mi mai ofere măcar câteva replici în plus… O bijuterie!

31 martie, anul 1, era noastră

Sunt câteva luni bune de când dau refresh la pagina cu programul Teatrului Mic, în speranța că va mai fi reprogramată piesa. Dar cu restricțiile astea, sanitare dar și bugetare, spectacolele cu mulți actori și care au pauză sunt evitate. Asta e, ne mulțumim cu ce avem, din fericire încă avem ce să mai vedem pe scenele bucureștene. „Ținutul din miezul verii”, poate la vară.

18 iunie, anul 1, era noastră

Încă nu suntem în miezul verii, dar la Teatrul Mic are premiera „Noapte bună, mamă”, o piesă scrisă tot de o autoare americană (Marsha Norman), premiată de asemenea cu Pulitzer-ul pentru dramaturgie. Regia: Vlad Massaci. În distribuție: Andreea Grămoșteanu și Dana DembinskiMedeleanu (ambele prezente și în „Ținutul…!). Din motive inexplicabile, ratez evenimentul. Totuși, așa ceva e de văzut musai, prin urmare a intrat pe lista de așteptare. Glumesc, desigur, pentru că în arșița culturală a anului trecut, orice reprezentație era un eveniment. Doar că să joci într-o sală de 50 de locuri cu grad de ocupare 30%, adică pentru 15 oameni, sună totuși prea… exclusivist.

11 martie, anul 2, era noastră 2.0 (Ultima noapte de covid, întâia noapte de război)

Andreea Grămoșteanu și Dana Dembinski-Medeleanu în „Noapte bună, mamă!”, la Teatrul Mic

S-au ridicat toate restricțiile, mă rog, cele legate de pandemie, de ruși trebuie să te protejezi în continuare în orice context, dar „Ținutul din miezul verii” încă nu a fost reluat. Însă a venit momentul pentru „Noapte bună, mamă!”. O decizie mai mult decât fericită, să fie acesta primul spectacol cu sala plină pe care îl văd după 2 ani.

Subiectul este pe cât de simplu, pe atât de fascinant. Copleșită de propriile probleme (crize de epilepsie, părăsită de soț, cu un copil care a luat-o pe căi total greșite), Jessie își anunță mama că se va sinucide. Nu, nu este o reacție spontană, într-un moment de depresie, ci este o decizie îndelung chibzuită, asumată și, mai ales, dorită. Se spune că nu există tragedie mai mare decât cea a părintelui care își pierde un copil. Dar să mai fie și anunțat că urmează să se întâmple, din propria voință a acestuia, pare neverosimil de cumplit. Totuși, există un licăr de speranță: poate va reuși s-o facă să se răzgândească.

 

Despre asta e vorba în piesă. Despre discuția lungă din noapte, dintre mamă și fiică. În care mama încearcă să-și determine fiica să se răzgândească, iar aceasta se străduie să plece lăsând lucrurile în ordine, așa că îi dă mamei instrucțiuni amănunțite despre detaliile prozaice care compun viața de zi cu zi. O partitură extrem de puternică, dar pe care Vlad Massaci o duce către un „next level”: discuția dintre cele două protagoniste nu are loc față în față, ci de la distanță, prin Skype. Nici în montarea originală de pe Broadway (nominalizată la Tony) și nici în filmul regizat de Tom Moore, cu Sissy Spacek și Anne Bancroft, nu se regăsește această idee. Care nu aduce doar o notă de modernitate, de actualitate (ca și referirile la Covid) textului, ci introduce și un element extrem de important: controlul asupra discuției. Pentru că nicio ușă trântită, nicio vază făcută țăndări, niciun pumn care lovește masa nu au forța unui banal „glp-glp”, zgomotul acela pe care îl face skype-ul la deconectare.

Ok, regizorul și-a dorit un spectacol cu tentă modernă, multimedia, multisenzorial (avem și fum de țigară și vapori de iqos), cu mult negru și tăceri apăsătoare, perfecte, întrerupte doar de râsetele răzlețe ale celor care nu pot concepe sub nicio formă că la teatru se întâmplă și altceva decât comedii. I-a ieșit. Din plin! 

Dar oricâte găselnițe și inovații ar pune pe masă (mă rog, pe scenă) regizorul, cele două actrițe sunt condamnate să joace ca și cum nimic n-ar exista în jurul lor. Mai ales spectatorii care râd ca pionierul la ecluză. Și să treci în câteva secunde de la melancolie la isterie, de la grijă la ură, de la sarcasm la lacrimi, este, orice veți spune, o performanță. Da, șțiu, e în fișa postului oricărui actor. Dar în ce lume minunată am trăi dacă toți ar face ce le scrie în fișa postului.

Detalii, program și bilete, aici (Noapte bună, mamă!) și aici (Ținutul din miezul verii)

P.S. Pentru că probabil nu rezultă suficient de clar din text, rețineți vă rog: Andreea Grămoșteanu este una dintre cele mai mari actrițe de la noi, în activitate. Numele ei pe orice afiș este un motiv suficient pentru eticheta #deneratat.

 

Nota B365.ro: #DeNeRatat sunt, în egală măsură, povestirile lui Radu de după serile la teatru ale lui Radu. Altfel spus, punem mai jos mai multe cronici de la #CronicarDupaUreche:

Cookies