Cea mai veche firmă de taximetrie din București a fost vândută: compania Cristaxi a fost preluată integral de cel care deține Meridian Taxi, Dan Boabeș.
În 2023, afacerile Cristaxi au fost de peste 6,2 milioane de lei, potrivit informațiilor Profit.ro.
Proprietarul firmei Meridian a fost contactat de Profit.ro, iar Dan Boabeș a confirmat tranzacția. Aceasta a fost de câteva sute de mii de euro. Totodată, Boabeș a mai spus că anul acesta „vor urma și alte tranzacții similare”.
În prezent, cei care dețin Cristaxi Service sunt Ciprian Gheorghe Porumb – 91,195% din acțiuni și Ilie Anghel – 8,805% din acțiuni.
Cristaxi este firma de taximetrie cu cea mai îndelungată activitate din București. Este pe piață de mai bine de 20 de ani și are peste 800 de mașini în parcul auto.
La sfârșitul anului trecut, Profit.ro a anunțat că ATM Ventures, vehicul de investiții în firme cu potențial de creștere accelerată, fondat în anul 2020 de Marius și Dan Ștefan, cei care dețin Grupul Autonom, a cumpărat o participație de 30% în Meridian Taxi, unul dintre liderii industriei de transport din București.
Banii vor fi direcționați către creșterea și înnoirea flotei auto, dar vor fi investiți și pentru îmbunătățirea continuă a experienței clienților și conducătorilor auto.
Ce a declarat la acel moment, Dan Boabeș, acționarul principal și CEO Meridian Taxi:
Meridian Taxi este un pionier în industria de taximetrie din România. (…) Suntem una dintre cele mai vechi companii din domeniu, cu un grad de recunoaștere foarte ridicat, dar și prima companie de taxi din țara noastră care a atras un influx de capital din partea unui fond de investiții.
Faptul că avem alături ATM Ventures, un jucător solid în domeniul mobilității, care a avut întreaga încredere în modelul nostru de business și în planurile de dezvoltare ne confirmă că viziunea noastră de business este una sănătoasă. Această realizare vine ca rezultat al eforturilor susținute din ultimii 1.5 ani, dedicate modernizării aplicației și a flotei, precum și recrutării și instruirii șoferilor, pentru a răspunde cerințelor consumatorilor moderni.