Adio, bilet de 1,3 lei! STB va trece la abonamentul de o oră. Cât vor costa acestea

14 mai 2021
8732 afișări
Adio, bilet de 1,3 lei! STB va trece la abonamentul de o oră. Cât vor costa acestea

Conducerea STB și-a anunțat vineri dorința de a schimba modul în care este taxată călătoria cu mijloacele de transport în comun din Capitală. Astfel, bucureștenii ar urma să achite abonamente de 60 sau de 90 de minute, iar călătoria nominală, care costă 1,3 lei în prezent, ar urma să fie eliminată. Acest model de tarifare este deja prezent în marile orașe europene. Mai mult, se dorește promovarea abonamentelor pe 6 sau 12 luni.

Directorul Societății de Transport București (STB), Adrian Criț, a organizat o conferință de presă vineri, în cadrul căreia a anunțat că vor fi propuse mai multe modificări în legătură cu tarifarea transportului în comun de suprafață din Capitală, potrivit Gândul.

„Ne-am gândit la un model care să avantajeze utilizatorul frecvent”, spune Criț

Adrian Criț consideră necesară promovarea abonamentelor în pofida călătoriilor ocazionale, după modelul marilor orașe europene.

„Împreună cu colegii mei am gândit un model care să avantajeze utilizatorul frecvent al mijlocului de transport în comun. La ce ne-am gândit? La faptul că trebuie să promovăm abonamentele în defavoarea călătoriilor ocazionale. Cetățeanul care circulă zilnic trebuie să aibă beneficii. Iar aceste beneficii trebuie cuantificate prin calitatea transportului, dar și prin tarife care să îl avantajeze”, spune directorul STB.

Ar urma desființarea călătoriei simple, de 1,3 lei

Directorul STB s-a declarat de acord cu desființarea călătoriei simple, în valoare de 1,3 lei, și trecerea la sistemul de tarifare orară. Propunerea va fi prezentată Consiliului General al Municipiului București, care va lua decizia finală pe această temă.

„Știm prea bine că acel titlu de călătorie era valabil pe semicursă, din păcate. În terminal, chiar dacă aveam un titlu valabil și călătoream o stație, dacă trebuia să continuăm traseul după circa 5-10 minute, perioadă în care mijlocul de transport aștepta în stație, eram nevoiți să validăm din nou. Noi vrem să promovăm transportul public și să aducem beneficii călătorilor. Drept urmare, din punctul nostru de vedere este necesară o nouă politică tarifară, iar politica orară ni se pare cea mai OK”, a subliniat Adrian Criț.

Cât va costa abonamentul de o oră pe STB?

Criț a declarat că este de acord cu un tarif de „circa 3 lei” pe oră, pe care îl consideră „corect”. Între timp, abonamentul anual ar urma să coste 500 de lei.

Prin urmare, STB va transmite către consilierii Bucureștiului propunerea majorării tarifului pe oră, precum și implementarea abonamentelor de jumătate de an și a celor anuale. Potrivit directorului Societății de Transport București, aceste propuneri trebuie să fie dezbătute înainte de implementare.

„Consider că un tarif pentru utilizarea transportului public în decurs de o oră, un tarif de circa 3 lei, și aici e discutabil, ar fi unul corect. De asemenea, pentru favorizarea călătorului care e partenerul nostru, pentru abonamentul anual ar fi corect un preț de cel mult 500 de lei. Așa am favoriza și atrage de partea noastră călătorii fideli”, a explicat șeful STB.

Cookies