Adevăratele motive mistice pentru care vremea rea se întoarce în București

Foarte închipuită primăvara asta de București. Zici că e la menopauză, n-am mai văzut așa ceva. Pleacă în timp ce vine. Parcă și-a uitat cheile verii de unde a izvorât ea și fuge repede înapoi după ele, dar uită de ce s-a întors din drum. O avea și ea o vârstă, că, totuși, vine de vreo douăsprezece mii de ani pe aici, de când s-a terminat ultima eră glaciară, deci s-ar justifica pierderile de memorie. 

Am ieșit aseară cu câinele și mi-era și jenă că mi-am pus căciulă, pentru că m-a lovit o temperatură neașteptat de ridicată. După aia am făcut dreapta pe Caramfil și m-a pocnit în față ditamai crivățul, în sensul că, de la vânt, cele 14 grade se simțeau ca fiind 6. Mi-am tras căciula pe urechi cu satisfacția oricărui moș care se bucură că a fost precaut din punct de vedere vestimentar.

Cu permisiunea dumneavoastră voi face aici o foarte mică paranteză care vă va îmbogăți cultura generală de o manieră care vă va ajuta foarte mult în viață, chiar dacă stați sau nu în București. 

În nordul capitalei, imediat după Ambasada Chinei, unde se termină Bulevardul Beijing, începe Bulevardul Nicolae Caramfil. Așa apare pe hărți, stația de autobuz se numește la fel, iar multe așezăminte medicale sau din mediul afaceristic poartă numele de sucursala Caramfil. Așa apare și pe hărțile digitale, cu m. Nimic grav, doar că pe domnul al cărui nume îl poartă bulevardul era Caranfil, cu n. Așa apare numele dumnealui în toate articolele despre domnia asa. Sigur există o explicație, poate o vom afla în viitor, greșeli s-au mai făcut. 

Acum, că m-am descărcat, ne putem întoarce la vreme care va redeveni mofturoasă în acest sfârșit de săptămână, cu nori, ploi, vânt și alea, alea. Și normal că m-am întrebat de ce merităm noi, locuitorii Bucureștiului, o primăvară mai capricioasă ca oricând, iar răspunsul, despre care nu vorbește nimeni, ține strict de karmă. Deci clar e o conspirație. Am identificat patru motive din cauza cărora karma ar putea să ne arate reversul medaliei.

În primul rând, nu generalizez evident, noi nu avem grijă de orașul nostru. Încă mai sunt gunoaie aruncate aiurea, încă mai sunt oameni care mai smulg coșurile de gunoi, încă mai sunt foarte multe persoane care nu adună după câinii lor. E plin de rahat peste tot. Nu sunt un adept al pedepsei, dar mi-ar plăcea să existe niște amenzi puse în aplicare care să ne convingă să ne aplecăm și să adunăm rahatul de câine. E plin pe marginea Herăstrăului. Soarelui nu cred că îi place să vadă așa ceva și de asta e posibil să fugă de noi.

În al doilea rând, eu nu conduc, dar circul destul demult cu mașina prin București și văd cât de nepermisivi sunt șoferii unii cu alții. Toți ar vrea să fie lăsați să treacă, dar nimeni nu lasă pe altcineva să se bage în fața lui. Rar dau peste șoferi care iau în calcul să piardă câteva secunde de dragul bunului simț sau al omeniei. De asta plouă și bate vântul, că e frig la noi în suflet.

În al treilea rând, întâlnesc din ce în ce mai mulți oameni la capătul puterilor. Toată lumea e în burnout, nimeni nu mai poate. Și mă gândesc că, cine știe, poate vremea se gândește să se asorteze la starea noastră mentală instabilă. E mai greu să clachezi atunci când afară e temperatura ideală, mă gândesc.

În al patrulea rând, dar clar nu cel mai puțin important, suntem foarte atenți la nevoile noastre individuale și prea puțin la cele colective. Ne băgăm în față, ne înghesuim, uneori ne și bucurăm de răul altora pe motiv că îl merită și, de cele mai multe ori, comentăm și judecăm pe internet ca și cum am fi cei fără de păcat. Dă și vremea cu piatra când vede că o facem noi.

Cam atât pentru astăzi, să sperăm și să ne rugăm împreună ca săptămâna viitoare să apară un subiect deosebit de frumos legat de București despre care să scriu. Doamne ajută și Doamne ferește până când vremea sufletul ni-l se încălzește. Adișorul Vremetorul.