Adevărata lecție de viață din pățania adulteră a profului de bărbăție Cezar Ionașcu

În spiritul literar, vă rog să îmi permiteți să fac un mic ocol prin Thailanda, înainte de a ajunge la domnul Cezar Ionașcu. Drumul până Thailanda este tot un curs de bărbăție, așa cum predă și dumnealui, curs de care m-am lovit acum două zile. Urmează un citat în acest sens. 

“Păi, știi… M-am mutat aici pentru că a trebuit să fug din State, dar am ales Tailanda pentru că am avut mereu o slăbiciune pentru fetele asiatice și când am ajuns aici mă simțeam ca un copil într-o cofetărie. Avem bani, n-aveam nicio obligație față de nimeni, așa că am început s-o ard numai în petreceri. Mi-am permis orice nebunie. Agățam fete în fiecare seară. Mereu alte fete. Minione, grăsuțe, mai în vârstă. Uneori chiar mai multe femei în aceeași seară. Și, după o mie de nopți petrecute în felul ăsta, începi să te pierzi pe tine și am început să mă întreb încotro mă îndrept pe lumea asta. De ce simt nevoia să fiu cu atâtea femei? Ce e dorința, până la urmă? De ce sunt eu obsedat de formele fetelor asiatice? Poate că… Poate că ceea ce îmi doresc eu cu adevărat este să fiu una dintre aceste fete asiatice. Mă-nțelegi? Și am ajuns să mă întreb: Suntem noi forma noastră? Sunt un bărbat alb de vârsta a doua și pe dinăuntru? Sau pe dinăuntru aș putea să fiu o fată asiatică?”.

Bine v-am găsit, doamnelor și domnilor, vă mulțumesc pentru a-mi fi permis să vă prezint un fragment din această perlă-monolog scrisă de cineva, nu mai stau să caut acum de cine, și jucată de domnul Sam Rockwell în cel de-al cincilea episod al sezonului trei al serialului The White Lotus care rulează pe MAX, monolog pe care îl consider un fel de răscruce între agonia și extazul unei lumi care petrece atât de mult timp căutându-se, încât nu-i mai rămâne nicio clipă ca să se găsească. Eu aveam alt subiect pentru astăzi, btw, dar s-a dovedit că n-am cadru legal pentru el. Voi reveni. 

Aprecierea calității acestor vorbe pe care vi le-am expus mai sus este, bineînțeles, susținută de o serie de gusturi și de o tentă de subiectivism care fac parte din personalitatea mea, prin urmare și din fericire pentru mine nu am așteptările firești lumii noastre ca monologul acesta să placă tuturor. 

Înapoi la București, la situația cu domnul Cezar Ionașcu, prof de bărbăție

Plăcerea de partea mea nu este singurul motiv pentru care am decis să deschid cu el acest articol. Al doilea motiv este un sfat nesolicitat și îmi cer scuze pentru asta, dar mi-ar plăcea ca bărbații care se ocupă cu ghidarea altor bărbați pe cărările întortocheate ale masculinității se se uite un pic la felul în care rostește domnul Rockwell aceste vorbe, pentru a căpăta și mai multă credibilitatee. Al treilea motiv este fluiditatea masculinității, pentru că, în timp ce spune vorbele de mai sus, domnul Sam Rockwell rămâne cât se poate de bărbat și cred că această postură poate fi atinsă și de bărbați care nu sunt niște actori excepționali.

Nu acest soi de masculinitate este propus și de domnul Cezar Ionașcu. În primul rând, cred că sunt șanse foarte mari ca domnul Ionașcu să fie rudă foarte apropiată a domnului Călin Georgescu, dar nu vreau să insinuez nimic, mai ales că aspectul acesta este foarte firesc având în vedere că toți suntem Copiii lui Dumnezeu, frați.

Intonația discursului și liniaritatea sunt fix identice, deși, din câte am văzut, domnul Ionașcu știe mult mai multe idei și cuvinte decât domnul Georgescu. Asta e ușor de înțeles, din simplul motiv că poporul român este doar unul, în timp ce costumele bărbătești sunt de mai multe feluri. Și motivele sunt mai mișto când sunt simple, dar asta este doar o opinie. 

Una dintre ideile principale ale celor doi bărbați români compleți și pe care dumnealor n-au spus-o niciodată întocmai, dar poate fi desprinsă din filosofiile dumnealor de viață, că la nivelul acela n-ai doar una, este că femeie e mult mai șmecheră decât bărbatul dacă ascultă de bărbat în timp ce se bucură de darul divin de a aduce copii pe lume, fix cum a vrut Dumnezeu. Și Ăsta Micu’, ce ștrengar, să pună femeile în situația asta! Sunt convins că chicotește văzând la ce a dus acest context creștin.

Creștinismul și Dumnezeu sunt doi piloni importanți în temeliile de gândire ale domnilor Ionașcu și Georgescu, prin urmare bărbatul trebuie să fie dedicat femeii care i se supune, altfel nu e bine, pentru că Cel de Sus le vede pe toate și, luând exemplul bărbaților creștini, s-ar putea chiar să pedepsească comportamentele neloiale din cupluri, inclusiv cu chinuri eterne în Iad, nici nu vreau să-mi imaginez ce ar fi acolo dacă Iadul ar exista și ar fi acolo toți oamenii care și-au înșelat partenerii.  

Și s-a întâmplat ca domnul Ionașcu să fie prins că a umblat la altă doamnă și toată lumea i-a sărit în cap că una zice și alta face, dumnealui fiind, iată, singurul care practică această mârșăvie de a nu se dedica valorilor pe care le promovează. Lăsând la o parte sugestiile pe care domnia sa le acordă unor bărbați rătăciți și care au destule șanse să nu construiască bărbați, ci victime ale doamnei Dana Budeanu, consider că lumea ar fi mult mai bună dacă nu am arunca cu pietre unii în alții cu fiecare ocazie. Îmi cer scuze pe această cale de la mine însumi, pentru că, totuși, acesta este un text care conține destul de multă judecată. Termină, Adrian, nu mai judeca, spune vocea mea critică. Stai, fă, că nu am avut alt subiect modern, spune vocea mea blajină.

Mi-a plăcut foarte mult umorul domnului Ionașcu în declarația făcută ulterior ultrajului sexual al cărui protagonist este. După ce soția dumnealui, împreună cu care are șase copii, l-ar fi dat afară din casă,  domnia sa a declarat, citez: “Firește, ca orice alt cuplu, avem suișuri și coborâșuri în această perioadă a Postului Mare, mai ales de natură spirituală. Le voi încadra la capitolul încercări.” E clar că Dumnezeu l-a încercat trimițându-o pe “matracuca” aceea în cale. Am folosit matracucă doar de amorul lingvistic, tot respectul pentru doamna respectivă, mai ales că poate chiar îl iubește și așa e frumos și sănătos să-ți respecți frații. Chiar dacă sunt femei, se pare. 

Șase copii, mânca-v-aș ochii voștri. Șase! Uite că mă apuc să judec și numere. Întâmplarea face ca în momentul în care scriu acest articol să fie trei copii în vizită aici și fac o gălăgie de n-aș putea să fac dragoste nici singur. Bine, n-am această incapacitate în comun cu domnul Ionașcu întrucât pe dumnealui nu l-a împiedicat prezența în casă a primilor cinci să îl aducă pe lume și pe al șaselea, de exemplu. 

Cam atât pentru astăzi. La aruncatul acesta cu pietre voiam să ajung. Sper că bolovanii ăștia nu-i știrbesc masculinitatea domnului Ionașcu, mai ales că în religia noastră femeile sunt cele asupra cărora se recomandă să arunci cu pietre și, mno, oricât de mascul alfa ai fi tu, când ești tratat ca o femeie te poate afecta. Să fim tari ca piatra la demnitate ne doresc nouă tuturor, că atunci când ne ținem demnitatea tare nu mai avem timp de arătat spre alții cu degetul. 

Și un sfat pentru toți bărbații care se simt atrași de adulter, nu știu cât vă interesează, dar e foarte posibil ca Dumnezeu să vă iubească și așa, iar dacă vreți să nu vă afle lumea, cel mai bine e să vă găsiți o amantă care n-ar povesti nici la spovedanie despre practicile ei și pe care o interesează doar să-și vadă de treaba ei. 

Doamne ferește și Doamne ajută când monogamia devine acută. Adișorul Depietrificatorul.