ȘTIRI

Aderarea României la Schengen, amânată până după 2017. Ce țări au cerut amânarea

Aderarea României la Schengen a fost amânată până după 2017, a anunțat Realitatea TV, pe surse.

Victor Ponta spunea luni că România nu va fi primită în Spaţiul Schengen nici în 2016. Premierul a spus că nu doar Olanda se opune acestui lucru, însă nu a dezvăluit despre ce alt stat e vorba, ci doar a precizat că este vorba de o ţară aflată în relaţii bune cu preşedintele Klaus Iohannis. 

Franţa, Germania, Olanda şi Finlanda au fost statele care s-au opus introducerii pe agenda Consiliului JAI din 8-9 octombrie a aderării României şi Bulgariei la spaţiul Schengen, francezii fiind cei mai vehemenţi, iar partea română a fost în cele din urmă de acord, potrivit unor surse oficiale citate de Mediafax.ro.

Potrivit surselor citate, Franţa a fost cea mai vehementă voce împotriva introducerii pe agenda Consiliului JAI a aderării României la spaţiul Schengen. Aceleaşi surse susţin că partea română nu a insistat pentru discutarea problemei şi a fost de acord cu amânarea discuţiilor, în condiţiile în care un eventual vot negativ ar fi însemnat reluarea întregii proceduri de aderare.

„Cred că, din motive de politică internă a unor state din UE, din 2011 și până azi am fost tot amânați și, probabil, vom fi și în 2016. Vedeți dumneavoastră ca sub președinția olandeză să se voteze să intrăm în UE? Mă îndoiesc. Mai ales că Olanda a fost întotdeauna cea care a zis că votează contra”, a declarat Victor Ponta.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button