BAZAR

Adăpostul Primăriei Capitalei, amendat de ANSVSA

„Adăpostul de la Mihăileşti a fost amendat pentru că, în timpul controlului nostru, desfăşurat în urmă cu aproximativ două săptămâni, împreună cu colegii de la DSV Giurgiu, s-a constatat că adăpostul era suprapopulat şi, practic, nu se asigurau condiţiile din legislaţie. Capacitatea adăpostului este de 500 de câini. Însă, în timpul controlului, am găsit 750 de câini în adăpost”, a declarat, miercuri, Adina Ciurea, şefa departamentului pentru bunăstarea animalelor, din cadrul ANSVSA, precizând că suprapopularea s-a produs din cauza creşterii numărului de câini capturaţi de pe străzi.

Tot miercuri, în cadrul unei dezbateri publice cu privire la normele metodologice pentru gestionarea problemei câinilor fără stăpân, Adina Ciurea a mai declarat că ANSVSA va intensifica acţiunile de control la adăposturile de câini. „Acest proiect de norme reprezintă promovarea unui program de control al populaţiei canine. Nu este un program de eutanasiere, ci de control pentru că se promovează identificarea, înregistrarea şi sterilizarea câinilor de rasă comună. ANSVSA este implicată şi în partea de control. Realizăm acest control şi în prezent, dar probabil că vom intensifica controalele la adăposturi. În prezent, în baza programului naţional de control, care este elaborat anual, se precizează că fiecare adăpost trebuie să fie inspectat o dată pe an sau ori de câte ori este nevoie în cazul în care apar neconformităţi. Probabil că vom lua în calcul mai mulţi factori de risc în momentul în care vom elabora planul de control pentru anul 2014”, a precizat Ciurea.

În septembrie, procurorii Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, alaturi de reprezentantii ANSVSA, au făcut verificări la adăpostul de la Mihăilești al Autorității pentru Supravegherea și Protecția Animalelor. În timpul acestui control au fost găsiţi câini bolnavi, dar şi doi câini morţi.

De asemenea, Kuki Bărbuceanu a declarat, în cadrul dezbaterii publice de miercuri, că, în timpul controlului din septembrie, la adăpostul din Mihăileşti s-au găsit şi vaccinuri antirabice expirate de doi ani.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button