Adăpost antiatomic la Catedrala Neamului

de:
04 iul. 2012
8 Afișari
Adăpost antiatomic la Catedrala Neamului

„Acum se lucrează la adăpostul antiatomic al construcţiei. Da, biserica va avea un astfel de adăpost, pentru că aşa prevede legea pentru construcţiile mari”, a declarat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Constantin Stoica, citat de Libertatea. Stoica mai spune că lucrările sunt în grafic, urmând ca abia la sfârşitul anului, după ce vor fi finalizate cele trei subsoluri ale clădirii, care vor găzdui, pe lângă adăpostul antiatomic, parcări, săli de conferinţe şi locuri de recreere, Catedrala “să iasă” din pământ.

Reprezentanţii bisericii sunt rezervaţi în declaraţii în ceea ce priveşte sumele de bani strânse şi cheltuite pentru ridicarea Catedralei Mântuirii Neamului. Părintele Stoica a mărturisit doar că „donaţiile sunt în plină desfăşurare la toate bisericile din ţară”.

Din cele trei subsoluri ale clădirii, două vor fi folosite ca săli polivalente, dar şi pentru cripte sau săli destinate agapelor, conform proiectului prezentat de B365.ro în vara anului trecut, în exclusivitate:

– Subsol 2 (cota minus 16 metri): sală polivalentă ce poate fi folosită, potrivit reprezentanţilor Patriarhiei, activităţilor misionare, catehezelor şi ca spaţiu pentru conferinţe sau agape. Sala polivalentă de 1.684 mp poate funcţiona şi ca paraclis, în partea estică fiind amplasat un altar, cu dimensiunea de 117,7 mp. Tot la 16 metri sub pământ vor funcţiona altarul, sala de consiliu şi mai multe cripte

– Subsol 1 (cota minus 11 metri): sală polivalentă de 2.307 mp, structurată în trei nave, spaţiile fiind separate prin pereţi “mişcători”. La acelaşi nivel vor mai fi amplasate cripte, un cabinet medical, spălătorul de vase şi depozitele de mobilier.

GALERIE FOTO DE LA SFINȚIREA TEMELIEI

Cookies