Se schimbă vremea în Capitală. Dacă în aceste zile umbrela era cea mai bună prietenă a noastră, acum ar trebui să luăm cu noi evantaie sau ventilatoare portabile. ANM a emis prognoza specială pentru București.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza specială pentru Capitală valabilă în intervalul 15.07.2026 ora 12:00 – 15.07.2026 ora 21:00.
Meteorologii au transmis că Vremea va fi călduroasă, iar disconfortul termic va fi în creștere, astfel că indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza și seara când probabilitatea pentru averse (2…8 l/mp), descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului (35…45 km/h) va fi ridicată.
Temperatura maximă se va situa în jurul a 32 de grade. În intervalul 15 iulie, ora 12 – 15 iulie, ora 21, pentru municipiul București nu va fi în vigoare un mesaj de atenționare meteorologică, a transmis ANM.
În cadrul prognozei pe șapte zile, emise pe 12 iulie, meteorologii au spus următoarele privind starea vremii din Capitală:
Marți, 14 iulie
Temperaturile vor fi în creștere, astfel că se vor situa în jurul mediilor caracteristice perioadei.
Cea maximă va fi de 30…31 de grade, iar cea minimă de 16…18 grade.
Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după amiază, dar probabilitatea pentru averse (1…3 l/mp) va fi redusă. Vântul va sufla slab până la moderat.
Miercuri, 15 iulie
Vremea va deveni în general instabilă după-amiaza și noaptea, când cerul va avea înnorări temporar accentuate și se vor semnala averse (5…10 l/mp și izolat posibil 15 l/mp), însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în timpul ploilor (40…50 km/h). Temperatura maximă va fi de 29…31 de grade, iar cea minimă de 17…18 grade.
Joi, 16 iulie
ANM a precizat că vremea va fi instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și vor fi perioade cu averse (se vor acumula în general 15…20 l/mp), descărcări electrice și intensificări de scurtă ale vântului (rafale 40…50 km/h). Maximele vor fi în jur de 27…29 de grade, iar cele minime de 17…18 grade. Tendința evoluției vremii, între 17 – 20 iulie.
De asemenea, vremea se va menține în general instabilă și vor fi perioade cu averse și descărcări electrice.
Valorile termice diurne se vor situa ușor sub cele normale specifice perioadei.