Actualizare METEO | Vijelii, ploi și grindină, în București, de astăzi și până mâine dimineață. Da, inclusiv la ora meciului! 🥲 Prognoza specială pentru Capitală, emisă de ANM

02 iul. 2024
9267 afișări
Actualizare METEO | Vijelii, ploi și grindină, în București, de astăzi și până mâine dimineață. Da, inclusiv la ora meciului! 🥲 Prognoza specială pentru Capitală, emisă de ANM
Actualizare METEO | Vijelii, ploi și grindină, în București, de astăzi și până mâine dimineață. Da, inclusiv la ora meciului! 🥲 Prognoza specială pentru Capitală, emisă de ANM | Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

De astăzi și până mâine dimineață vom avea parte de vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și grindină în București și Ilfov. Meterologii anunță că este cod galben de vreme severă în aproape toată țara.

Vreme instabilă, vijelii și grindină în București

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza specială pentru București, ce este valabilă în intervalul 2 iulie, ora 9:00 – 3 iulie, ora 10:00.

Dacă ți-ai făcut planuri cu prietenii pentru a vedea meciul de diseară, în care România joacă cu Olanda, trebuie să ții cont de faptul că meteorologii au anunțat ploi, vijelii și grindină de la amiază și până seara.

Canicula și disconfortul termic ridicat vor persista, iar din orele serii gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere. Cerul va fi variabil până spre seară, apoi înnorările se vor accentua, vor fi intensificări ale vântului (rafale în general de 50…70 km/h), vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și grindină. Temperatura maximă va fi de 35…37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități; minima termică va fi de 18…20 de grade.

Totodată, în vigoare este și un cod galben de instabilitate atmosferică în Banat, Transilvania, Oltenia și cea mai mare parte a Munteniei și Moldovei. Intervalul de valabilitate este 2 iulie, ora 10 – 3 iulie, ora 10.

În sudul Banatului, Oltenia, Transilvania, cea mai mare parte a Munteniei și Moldovei, local în Maramureș, precum și la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, intensificări ale vântului (rafale în general de 50…70 km/h), vijelii, grindină și descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…40 l/mp și pe arii restrânse de peste 50 l/mp.

ANM transmite că manifestările de instabilitate atmosferică vor continua și miercuri, 3 iulie, mai ales în centrul și estul țării.

Sursa foto: ANM
Sursa foto: ANM

Dacă vremea nu te sperie, uite câteva recomandări de baruri, terase, parcuri și stadioane unde poți urmări meciul România-Olanda din această seară:

Cookies