Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza specială pentru București, valabilă în intervalul 28 septembrie, ora 18:00 – 30 septembrie, ora 10:00. Meteorologii anunță că temperaturile scad semnificativ și sunt anunțate ploi torențiale și descărcări electrice.
ANM informează că de sâmbătă, 28 septembrie, ora 18:00 și până duminică, 29 septembrie, ora 10:00, în București cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura minimă va fi de 14…16 grade. Spre sfârșitul intervalului vor fi condiții de ceață.
În intervalul 29 septembrie, ora 10:00 – 30 septembrie, ora 10:00, meteorologii anunță că vremea se va răci semnificativ, iar din a doua parte a zilei vor fi averse torențiale și descărcări electrice.
Maxima termică în acest interval va fi de 24…25 de grade celsius, iar cea minimă de 10…11 grade.
Vremea se va răci semnificativ și va deveni instabilă. Cerul va fi noros, iar în a doua parte a zilei și noaptea vor fi averse torențiale și descărcări electrice. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 40…60 l/mp și posibil de peste 70 l/mp. Vântul va sufla în general moderat cu viteze la rafală de 40…50 km/h. Temperatura maximă va fi de 24…25 de grade, iar cea minimă de 10…11 grade.
Administrația Națională de Meteorologie a emis și un cod portocaliu de ploi torențiale și abundente în București și județul Ilfov, care este valabil în intervalul 29 septembrie ora 08 – 29 septembrie, ora 20.
Zonele afectate sunt nordul și estul Olteniei, cea mai mare parte a Munteniei, sudul Transilvaniei, conform hărții.
În intervalul menționat, în nordul și estul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei și sudul Transilvaniei, vor fi perioade cu ploi torențiale și abundente. În intervale scurte de timp și prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 50…70 l/mp și izolat de peste 80 l/mp.
Te-ar mai putea interesa și: