Meteorologii ne anunță că scad temperaturile în București deoarece am ieșit, în sfârșit, de sub codul roșu de caniculă. Cu toate astea, a fost emisă o avertizare portocalie de temperaturi ridicate.
De asemenea, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă prognoză specială.
Bucureștenii vor avea parte de temperaturi ceva mai scăzute față de zilele trecute, cu toate că zilele caniculare nu au luat încă sfârșit.
Conform prognozei speciale emise de ANM, valabilă în perioada 19 iulie – 21 iulie, temperaturile maxime înregistrate în Capitală vor fi de 38 de grade Celsius.
În acest interval valul de căldură se va diminua, însă va fi în continuare caniculă. Maxima termică va fi cuprinsă între 37 – 38 de grade Celsius. Cerul va fi în mare parte variabil.
Vor exista înnorări, după-amiaza și seara, când există și posibilitate să apară intensificări de scurtă durată ale vântului și ploi însoțite de descărcări electrice.
Vom avea parte de disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va fi de peste 80 de unități.
Pe timp de noapte, minima înregistrată va fi de circa 22 – 24 de grade Celsius. Astfel că, vom avea parte de încă o noapte tropicală.
Temperatura mai scade puțin, astfel că vom avea parte de maxime cuprinse între 36 – 37 de grade Celsius în Capitală. Cerul va fi variabil, iar în a 2 a parte a zilei vor apărea înnorări. Vor exista și averse însoțite de descărcări electrice și intensificări ale vântului de scurtă durată.
Va continua să diminueze, dar încă va fi caniculă, disconfort termic ridicat și un indice temperatură-umezeală (ITU) de peste 80 de unități.
Noapte va fi tot una tropicală, minima termică fiind de circa 22-24 de grade Celsius.
După multe zile în care Bucureștiul s-a aflat sub cod roșu de caniculă, arșița se mai diminuează. Cu toate că temperaturile scad, Capitala se află în continuare sub avertizare de caniculă, însă codul emis de ANM este portocaliu.
Este valabil pentru ziua de 19 iulie 2024, iar fenomenele vizate sunt: val de căldură persistent, caniculă, disconfort termic accentuat.
Județele afectate vor fi:
În zonele precizate mai sus, maximele vor fi de 37 – 38 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) o să treacă de pragul critic de 80 de unități.
Local, pe timp de noapte, minimele vor coborî sub pragul de 22 de grade Celsius. Cu toate astea, temperaturile vor caracteriza în continuare o noapte tropicală.
