Administrația Națională de Meteorologie (ANM) face precizări legate de transportul de praf saharian care ajunge deasupra României, inclusiv la București, în perioada 11-15 martie. Depunerile vor fi observate în intervalele în care va ploua. Bucureștenii trebuie să-și pregătească umbrelele, întrucât meteorologii anunță ploi în a doua parte a zilei și spre dimineață.
ANM informează, printr-o postare pe pagina oficială de Facebook, că în perioada 11-15 martie o masă de aer încărcată cu particule de praf de origine sahariană ajunge deasupra României.
Depunerile de praf se vor observa în intervalele în care plouă. Meteorologii anunță că azi va ploua în București, deci ne putem aștepta ca praful saharian să se observe în special pe mașinile din oraș.
În perioada 11 – 15 martie, circulația predominant sud-vestică a aerului va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcate cu particule de praf de origine sahariană către sud-estul Europei și deasupra României. Depunerile de praf vor putea fi observate în intervalele în care va ploua.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza specială pentru București, ce este valabilă în intervalul 11 martie, ora 12:00 – 12 martie, ora 08:00.
Se vor înregistra valori termice mult peste cele specifice perioadei. Meteorologii informează că în a doua parte a zilei și spre dimineață vor fi ploi de scurtă durată.
Temperatura maximă ajunge la 23 de grade Celsius.
Vremea va fi predominant frumoasă, cu valori termice mult peste cele specifice perioadei. Cerul va fi temporar noros și în a doua parte a zilei și spre dimineață vor fi condiții pentru ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 23 de grade, iar cea minimă va fi de 5…8 grade.
Și joi, 13 martie, se anunță ploi în București, iar cerul va fi temporar noros. Temperatura maximă va fi de 23 de grade Celsius, iar cea minimă va fi de 11 grade. Vântul va bate cu 24 km/h.
Te-ar mai putea interesa și: