Actualizare METEO | La noapte e posibil să fulguiască în București. Prognoză specială ANM

26 ian. 2024
2666 afișări
Actualizare METEO | La noapte e posibil să fulguiască în București. Prognoză specială ANM
Actualizare METEO | La noapte e posibil să fulguiască în București. Prognoză specială ANM. FOTO: Agerpres

Meteorologii au actualizat prognoza specială și anunță că, la noapte, e posibil să fulguiască în București. Prognoza specială pentru Capitală este valabilă până sâmbătă seară, potrivit ANM.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, posibil să fulguiască în București

Administrația Națională de Meteorologie a actualizat prognoza specială pentru Capitală. Meteorologii ne anunță că, la noapte (26/27 ianuarie), este posibil să fulguiască în București, iar temperatura minimă se va încadra între -7 și -3 grade Celsius.

Prognoza specială este valabilă în intervalul 26 ianuarie, ora 10:00 – 27 ianuarie, ora 22:00.

  • 26 ianuarie 2024, ora 10:00 – 27 ianuarie 2024, ora 08:00:
    • Cerul din Capitală va fi variabil, cu probabilitate mai ridicată pentru înnorări și fulguieli în a doua parte a nopții. Vântul va fi prezent și va sufla moderat la slab. Temperatura maximă va fi de 9 grade Celsius, iar temperatura minimă va fi de -7…-3 grade Celsius.
  • 27 ianuarie 2024, ora 08:00 – 27 ianuarie 2024, ora 22:00:
    • Cerul va avea înnorări și trecător vor apărea precipitații mixte, slabe. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 4 – 6 grade Celsius, potrivit ANM.

Cod galben de viscol

ANM a emis două atenționări de tip cod galben de intensificări ale vântului și viscol.

Prima atenționare cod galben este valabilă în intervalul 26 ianuarie, ora 10:00 – 26 ianuarie, ora 22:00. În Moldova, partea de nord a Dobrogei, sudul Transilvaniei și partea de sud-vest a Olteniei, vântul va avea intensificări cu rafale în general de 55 – 65 km/h. În Carpații Meridionali și de Curbură, mai ales la altitudini de peste 1700 m, vântul va avea intensificări cu rafale de 90 – 110 km/h, va fi viscol și vizibilitate redusă.

A doua atenționare cod galben este valabilă în intervalul 27 ianuarie, ora 05:00 – 27 ianuarie, ora 22:00. În Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei, nord-vestul Munteniei și sudul Banatului, vântul va avea intensificări cu rafale în general de 55 – 65 km/h. În Transilvania vor fi intervale de timp în care va ninge viscolit. În Carpații Occidentali, Meridionali și de Curbură, mai ales la altitudini de peste 1700 m, vântul va avea intensificări cu rafale de 90 – 110 km/h, va fi viscol și vizibilitatea va fi redusă.

Te-ar mai putea interesa și: Ce putem face în București în acest weekend, când o să fie tot cam frig. Din motive de iarnă cu ger, azi avem lista evenimentelor indoor dintre 26 și 28 ianuarie

Cookies