Actualizare METEO | Cod roșu de caniculă, azi și mâine, în 15 județe și în Capitală. ANM anunță și prognoza specială pentru București

07 iul. 2025
320 afișări
Actualizare METEO | Cod roșu de caniculă, azi și mâine, în 15 județe și în Capitală. ANM anunță și prognoza specială pentru București
Actualizare METEO | Cod roșu de caniculă, azi și mâine, în 15 județe și în Capitală. ANM anunță și prognoza specială pentru București | Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Zilele lunii iulie devin tot mai calde. Meteorologii au emis cod roșu de caniculă în peste 10 județe și municipiul București. Acesta întră în vigoare astăzi și este valabil până miercuri dimineața. Pe parcursul acestor zile, temperaturile de afară vor depăși valoarea de 40 de grade Celsius.

Vremea caniculară se extinde în București și restul țării

Administrația Națională de Meterologie (ANM) transmite că în cursul următaorelor zile termometrele vor înregistra valori acute de pese 40 de grade. Astfel, meteorologii au emis cod roșu de caniculă în 15 județe și municipiul București. Potrivit informațiilor, acesta este valabil începând de astăzi (7 iulie) și este în vigoare până miercuri (9 iulie, ora 10:00). De asemenea, în aceste zile, alte zone ale țării sunt afectate de coduri galben și portocaliu de căldură accentuată.

Luni, 7 iulie

Cod roșu de caniculă

În cursul zilei de astăzi, zonele sub cod roșu sunt județele Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeș, Teleorman, Giurgiu, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Ilfov și municipiul București.

Meteorologii avertizează că valul de căldură se va extinde și va continua să se intensifice. Astfel că în județele Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeș, Teleorman, Giurgiu, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Ilfov și municipiul București vor fi temperaturi maxime de 38…41 de grade. Minimele termice vor fi de 21…24 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.

Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Cod portocaliu de caniculă

În Moldova, nordul Banatului, sud-vestul Transilvaniei și în sudul Dobrogei continentale, valul de căldură se va menține, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 36 și 39 de grade, iar minimele nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând o noapte tropicală.

Cod galben de caniculă

În Crișana, Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și în nordul Dobrogei continentale, valul de căldură se va menține, va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 37 de grade, iar cele minime în general între 18 și 20 de grade.

| Sursa foto: ANM
| Sursa foto: ANM

Marți, 8 iulie

Cod roșu de caniculă

În cursul zilei de marți, zonele sub cod roșu sunt județele Mehedinți, Gorj, Dolj, Olt, Vâlcea, Argeș, Teleorman, Giurgiu, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Ialomița, Călărași, Ilfov și municipiul București.

ANM avertizează că valul de căldură intens se mneține în zonele menționate. Maximile vor fi de 38…41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Minimele termice vor fi de 21…23 de grade, astfel că vor caracteriza o noapte tropicală.

Cod portocaliu de caniculă

În sudul Banatului, centrul și sudul Transilvaniei, estul și sudul Moldovei, nord-estul Munteniei și sudul Dobriogei continentale valul de căldură se va menține, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 36 și 38 de grade, iar temeperaturile minime vor fi între 16 și 20 de grade.

Cod galben de caniculă

În Crișana, Maramureș, nordul Banatului și al Dobrogei continentale, nordul și estul Transilvaniei și vestul Moldovei valul de căldură se va menține și va fi disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 și 36 de grade, iar cele minime în general între 15 și 18 grade.

| Sursa foto: ANM
| Sursa foto: ANM

Prognoza specială pentru București, 7 – 9 iulie

ANM a emis și prognoza specială pentru București. Aceasta este valabilă în intervalul 7 iulie (ora 10:00) – 9 iulie (ora 10:00). Meteorologii transmit că temepraturile din Capitală sunt în creștere acută, iar acestea vor depăși valoarea de 40 de grade celsius. Astfel, în următoarele două zile este în vigoare cod roșu de caniculă în București.

Luni, 7 iulie

Valul de căldură va persista și se va intensifica. Va fi caniculă, disconfort termic deosebit de accentuat și noapte tropicală. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, cu înnorări seara, când va crește probabilitatea pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Maximile din cursul zilei vor fi de 40 de grade, iar minimele vor fi de 18…21 de grade.

Marți, 8 iulie

Vremea caniculară se menține, de asmenea va fi și noaptea tropicală. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Temperatura maximă se va înregistra în jurul valorii de 40 de grade, iar cea minimă va fi de 21…22 de grade. Cerul va fi variabil, cu
înnorări noaptea când probabilitatea pentru averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă de durată ale
vântului va fi ridicată.

Bucureștenii au primit și un RO-alert privind starea vremii extreme sin aceste zile. Astfel, locuitorilor Capitalei le este recomandat să evite să se expună la soare în această perioadă.

| Sursa foto: surse b365.ro
| Sursa foto: surse b365.ro

Te-ar mai putea interesa:

ESENȚIAL | „Evitați orele de vârf, aveți grijă de cei dragi!” Sfaturile DSU pentru bucureșteni, în zilele cu cod roșu de caniculă. În Capitală și alte județe vor fi temperaturi de peste 40°C

Cookies