Administrația Națională de Meteorologică (ANM) le transmite cetățenilor că în aceste zilele vom avea parte de un cod galben de caniculă (marți) și un cod portocaliu de caniculă (miercuri) în București. Pe lângă asta, meteorologii au transmis și prognoza specială pentru Capitală, valabilă până pe 20 iunie.
ANM a emis două avertizări de vreme foarte caldă, una valabilă pentru ziua de astăzi și una pentru ziua de mâine.
Este valabil în data de 18 iunie 2024 și afectează Banatul, Oltenia, cea mai mare marte din Muntenia, sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei.
Metrologii anunță că maximele vor fi de peste 30 de grade Celsius:
Se vor înregistra temperaturi ridicate pentru această dată, maximele se vor situa în general între 32 și 35 de grade și local va fi caniculă. Disconfortul termic va fi ridicat, indicele temperatură-umezeală (ITU) atingând și depășind ușor pragul critic de 80 de unități.
Pe timp de noapte, minima termică va fi în jur de 20 de grade Celsius.

Acesta va fi valabil în data de 19 iunie 2024, aproape toată țara fiind sub avertizare e temperaturi extrem de ridicate pentru această perioadă din an. În București, ne vom afla sub cod portocaliu, existând și zone din țară unde va fi valabil un cod galben.
Valul de căldură se va intensificare în Banat, Oltenia, jumătatea de vest a Munteniei, precum și sudul Crișanei și sud-vestul Transilvaniei, unde se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate pentru această dată.
Maxima termică a zilei va fi cuprinsă între 33 – 37 de grade Celsius, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Pe timp de noapte, vremea va fi una tropicală. Temperaturile minime vor fi de circa 20 de grade Celsius.

ANM a emis prognoza specială pentru oraș, care va fi valabilă în intervalul 18 iunie, ora 10:00 – 20 iunie, ora 10:00. Conform informațiilor oferite, temperaturile vor fi ridicate, iar bucureștenii sunt trebuie să nu uite să se dea cu SPF, să pună o pălărie pe cap și să de hidrateze temeinic.
Maxima termică înregistrată va cuprins între 33 – 35 de grade Celsius, iar cerul va fi senin.
Vremea se va menține călduroasă, caniculară după-amiaza, cu disconfort termic ridicat în orele amiezii când indicele temperatură umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități.
Pe timp de noapte, minimele sunt cuprinse între 17 – 20 de grade și vor exista unele înnorări, existând condițiile necesare pentru averse cu descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat.
Maximele le vor depăși pe cele din ziua precedentă, fiind cuprinse între 35 – 36 de grade Celsius. Acestea sunt cu mult peste normalul perioadei.
Vremea va fi caniculară, cu disconfort termic ridicat și un indice temperatură umezeală (ITU) ce va depăși pragul critic de 80 de unități.
Peste noapte, avem parte de minime cuprinse între 17 – 21 de grade Celsius. Cerul va fi mai
mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.