Actorul Christoph Waltz lovește din nou: e gigolo de babe bogate în “Georgetown”, debutul sau regizoral. Flegmaticul din “Django” și satrapul din ”Inglourious Basterds” se întoarce

Va mai amintiți de Standartenfuhrerul Hans Landa, vânatorul de evrei din “Inglourious Basterds”, de Quentin Tarantino? Mai rețineți, cumva, începutul filmului, când bea lapte la fermă francezului suspectat că adăpostește evrei și apoi o fugareste pe biata Soshana Dreyfuss pe câmp, cu pistoletul, plin de sadism? Poate că nu l-ați putut uita pe doctorul King Schultz din “Django Unchained”, va mai amintiți de dentistul care umblă cu Zâna Măseluță pe căruță și ține monologuri delirante? El este Christoph Waltz, actorul austriac super premiat în Europa și America, plin de Bafta, de Globuri de aur, răsplătit întotdeauna cu premiul 1 cu coroniță pentru cel mai bun actor, în orice film ar juca. Recent, a mai dat o lovitură: debut regizoral cu producția “Georgetown”, un film inspirat din fapte reale. Îl vedeți pe Netflix, o odă ridicată de Christoph Waltz imposturii, o veselă satiră politică.

Probabil că regizorul Christoph Waltz l-a distribuit pe actorul Christoph Waltz în rolul principal că să fie sigur că nu-l va eclipsa nimeni, ceea ce s-a și întâmplat. Totuși, a avut inima să o roage frumos și pe venerabila Vanessa Redgrave să joace cu el (monstrul sacru, acum în varstă de 84 de anișori), să fie soția lui în film, deși diferența de ani este clar foarte maricica. Intriga este bazată pe fapte reale, David Auburn a scris scenariul pe baza unui articol din New York Magazin “ The worts marriage în Georgetown”, de Franklin Foer. În acest true crime thriller, Waltz joacă rolul lui Ulrich Mott, aparent un diplomat și ong-ist de succes, în fapt un impostor de mare clasa acuzat că și-a ucis soția bogată, influența și foarte bătrană. O caricatură de om care se folosește de relațiile soției sale, Elsa Brecht, fosta jurnalistă, că să parvină în marea politică și diplomație. Și, reușește.

Ulrich seduce o bătrână influentă ca să devină diplomat și să-i ia casa de 1 milion de dolari

Ca de obicei, Waltz, un actor format pe scenă de teatru, este în mare formă: versatil, cinic, straniu, inteligent, cu o provocare în plus: trebuie să joace rolul unui gigolo de babe. Adică face lugu-lugu pe langă Vanessa Redgrave pană când îl ia bătrîna de soț, îl primește în casa ei în valoare de un milion de parai, îl ajută să își deschidă un ONG denumit pompos “Eminent persons group”, îi deschide ușile politicienilor și diplomaților americani, organizează pentru el, la ea în sufragerie, serate cu personaje influente, îi facilitează convorbiri cu George Soros, doar doar o să devină Ulrich al ei un mare om cu o mare misiune: să salveze America, să facă pace în Irak, să oprească războaiele nucleare, să reformeze ONU, să negocieze cu talibanii. Îi dăruiește ceasuri Chopard și face totul pentru cariera lui fulminantă. Cu un singur fapt nu este, însă, de acord: Ulrich nu are voie să fumeze în casă. De la asta să i se tragă Elsei sfîrșitul? Pentru asta a plătit cu viața?

Ulrich nu are voie să fumeze în casă. Va ucide pentru asta?

Bătrana Elsa este găsită moartă-n pat, iar primul suspect este Ulrich al ei. De o rară gingășie sunt scenele în care, mult timp, Ulrich nu este decît valetul Elsei, cel care îi aduce micul dejun, îi da medicamentele, o trimite la culcare, o schimbă, o ajută să se ridice și să se așeze. Apoi devine diplomatul Ulrich, unul care umblă într-o uniformă de general de brigada în forțele speciale irakiene, fără că el să fie general de brigada în nicio armata. Un mare strateg care zice că a fost în Legiunea Franceză, deși el nu a fost și nici nu are chef să vorbească despre acel episod eroic din viața lui. Prietenul Senatului American care apare la întâlniri cu multe decorații în piept, deși nimeni nu l-a decorat vreodată. Unul care apare cu un un ochi acoperit cu pânză neagră de pirat, doar că să impresioneze, el nefiind deloc chior. Unul care vorbește în cimilituri: “ Diplomația este arta de a spune cuiva să se ducă dracului, iar el în loc să se supere, să se întrebe cum ajunge acolo”.

Pe partea de impostură maximă, pe partea de vrăjit și sedus femei naive, Cristoph Waltz mai are un precedent: “Big Eyes”, un film biografic despre viața și cariera lui Margaret Keane, pictoriță americană care s-a bucurat de un succes fenomenal în anii 50, cu portretele ei scoase în evidență de ochi supradimensionați. Atunci, pentru persuasiune împinsă până la paroxism, Waltz a primit Globul de Aur pentru cel mai bun actor. Filmul este tot pe Netflix.

Cât despre Vasessa Redgrave, actrița icon a cinematografiei britanice, membră importantă în ansamblul Royal Shakespeare Company, ei bine, se ține foarte bine la vîrstă de 83 de ani și este o încântare să îi vezi cum se ceartă pe scări: “-Unde ai fost Ulrich? Miroși a alcool. -Iar tu miroși a mort, ar trebui să fii la mausoleu”. Unde mai pui că-l prinde pe Ulrich în pat cu un tânăr plin de mușchi, gay, pentru că pe lângă multele sale calități, Ulrich este și gay. Ulrich primește pînă la urmă pedeapsa de 50 de ani de închisoare pentru că și-a ucis soția, a căzut pe scări biata de ea, se mai intâmplă. Și da, unul dintre motivele care l-au împins la crimă a fost faptul că Venerabila nu-l lăsa să fumeze în casă.

PS Spoiler: singura vigilentă din tot filmul este fiica Elsei, intepretată de Annette Benning, care l-a mirosit din prima pe impostorul dus cu capu’.