Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat la finalul acestei săptămâni că actuala conducere a Bucureștiului efectuează controale și verificări legate de modul în care au fost efectuate lucrările publice de amploare din mandatul precedent, adică al Gabrielei Firea.
Nicușor Dan, actualul primar General al Capitalei, a declarat în cadrul unei conferințe de presă că în acest moment sunt efectuate mai multe controale pe tema modului în care au fost gestionați banii pentru o serie de lucrări publice importante din perioada în care Gabriela Firea a fost primarul Bucureștiului, potrivit Agerpres.
Primarul Capitalei a declarat că municipalitatea colaborează în acestă perioadă cu mai multe firme de avocatură pentru a verifica documentele mai multor chestiuni pe care Dan le-a numit „sensibile”. De asemenea, Ministerul de Finanțe a primit misiunea de a verifica modul în care companiile municipale au făcut achiziții în mandatul Gabrielei Firea.
„Am alocat, prin licitaţii cu firmele de avocatură cu care lucrăm, verificarea multora dintre chestiunile care sunt sensibile. De exemplu, terasele din Herăstrău. (…) Mai există nişte verificări pe care le-a făcut Ministerul de Finanţe pe achiziţiile pe care le-au făcut companiile municipale şi la fel există contracte cu firme de avocatură care să verifice diferite chestiuni care s-au întâmplat în Primărie, cum ar fi marile lucrări publice, cum este Fabrica de Glucoză sau Ciurel, (…) pe tot ce a fost mare în mandatul precedent există o verificare în curs. Unele o să fie poate perfect legale, pe altele o să găsim nişte lucruri. Ministerul de Finanţe a găsit nişte lucruri ilegale în ce priveşte achiziţiile companiilor”, a afirmat Nicuşor Dan.
Edilul a declarat, printre altele, că există mai multe litigii de zeci și sute de milioane de euro, litigii în care avocații Primăriei nu au mai fost plătiți de circa doi ani.
„În primul rând că există litigii de zeci şi sute de milioane de euro în care Primăria e reprezentată de avocaţi şi nu mai erau plătiţi de doi ani. Am reuşit, după o analiză, să sistematizăm acele litigii care sunt strategice şi să rezolvăm problema cu avocaţii care să ne reprezinte”, a explicat Dan.