ARHIVA B365

Acord politic între PSD și PPDD

„Vreau să fac două precizări, ca să nu fie după aceea întrebări inutile. Nu prevede acest acord nimic legat de candidatura la prezidenţiale. Candidează candidatul PPDD, candidează cel care va fi desemnat de USD, deci nu se pune problema să avem un candidat comun, ar fi destul de dificil cel puţin în primul tur. În turul al doilea, sigur, o să vedem şi o să ne susţinem reciproc”, a precizat Ponta.

El a fost întrebat ce înseamnă această susţinere reciprocă din turul al doilea şi dacă PSD l-ar susţine pe Dan Diaconescu în cazul în care acesta ar ajunge în turul doi al prezidenţialelor.

„Nu ştiu cine va fi candidatul PPDD, dacă nu intră candidatul nostru în turul doi, sigur că îl vom susţine”, a răspuns Ponta.

El a făcut precizări şi despre electoratul care votează PPDD.

„Al doilea lucru care cred că e mai important de fapt decât orice fel de discuţie despre candidaţi şi funcţii: conform tuturor cercetărilor sociologice şi politice pe care le-am făcut împreună, electoratul care votează şi a votat PPDD este un electorat care are nevoie de politici publice de centru-stânga, în acelaşi timp evident sprijinind ceea ce noi am reuşit să facem şi vrem să facem în continuare legat de birocratizare, de reducere a taxelor şi impozitelor. Până la urmă, datoria şi a lor şi a noastră este de a încerca să nu ne dezamăgim electoratul, după care discuţiile politice urmează acest lucru, există un electorat care votează PSD, există un electorat, mai mic e adevărat, dar care a votat PPDD şi din acest punct de vedere politici publice care să răspundă aşteptărilor acestor oameni sunt absolut necesare”, a mai spus Ponta.

PSD şi PPDD au încheiat, miercuri, un protocol de colaborare parlamentară şi la nivel local, liderul PSD Victor Ponta precizând că nu este vorba despre intrarea PPDD în Guvern şi că acest protocol va fi până la alegerile parlamentare din 2016.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button