Acord între MAI şi Patriarhie: Autorităţile vor ajuta la împărţirea Sfintelor Paşti şi a Luminii

de:
14 apr. 2020
0 Afișari
Acord între MAI şi Patriarhie: Autorităţile vor ajuta la împărţirea Sfintelor Paşti şi a Luminii

„Vom ajuta BOR la împărţirea sfintelor Paşti şi a luminii sfinte aduse de la Ierusalim în seara Învierii”, a declarat marţi Marcel Vela.

„Am semnat un acord de susţinere şi sprijin din partea tuturor forţelor pentru stabilirea unor acţiuni comune. Având în vedere dorinţa de a se oferi Sfinte Paşti şi Lumina Sfântă s-a stabilit: pâinea binecuvântată în formă de mici prescuri, sfinţită în joia mare, va fi distribuită credincioşilor vineri şi sâmbătă, in intervalul 7- 17, în toare parohiile, în locuri special amenajate, în afara lăcaşurilor de cult, de către personalul bisericii şi voluntari, cu măsuri de protecţie, cu distanţa specficată ca la magazinele alimentare. În declaraţia pe propria răspundere, credincioşii vor trece”ridicarea Sfintelor Paşti” şi vor preciza numele lăcaşului de cult”, a precizat ministrul.

Pentru credincioşii bolnavi şi cei peste 65 de ani, Paştele vor fi distribuite la domiciliu, vineri, sâmbătă sau duminică, începând cu orele 6.

Distribuirea sfintei lumini se va face de către voluntari şi patrulele existente sub coordonarea MAI aflate în misiune, sâmbătă, începând cu ora 20.00.

Credincioşii vor putea ieşi în proximitatea casei, în afara curţii sau a imobilului în care locuiesc, respectând regulile de distanţare socială, astfel încât să fie evitată aglomeraţia şi formarea grupurilor mai mari de 3 persoane.

„În acest sens, 2 sau 3 locatari dintr-o scară de bloc pot oferi Sfânta lumină primită de la voluntari tuturor vecinilor”, a declarat Marcel Vela.

În zonele carantinate, Sfânta Lumină va fi dusă de către forţele de ordine.

Cadrele aflate în misiune vor distribui Sfânta Lumină spitalelor şi centrelor sociale.

„Echipajele care acţionează în posturile fixe, cele pe care le vedeţi în intersecţii, sau pe drumurile judeţene, comunale, naţionale sau europene, cât şi cele de la punctele de frontieră aflate în misiuni coordonate de Ministerul Afacerilor Interne vor oferi Sfânta lumină persoanelor aflate în trafic, în baza excepţiilor de circulaţie prevăzute în ordonanţele militare anterioare sau persoanelor care tranzitează frontiera”, a mai anunţat ministrul.

În noaptea de Înviere este permisă circulaţia preoţilor care duc Sfânta Lumină, dacă au măşti de protecţie, mănuşi, ecuson şi acte de identitate.

 

Cookies