La început a fost un râu (bătrâna Dâmbovița), un crâng, mai multe crânguri, o așezare, mai multe așezări, o biserică, în jurul căreia s-a format o comunitate de crângași cu cai, vaci și oi, hanuri, case și cocioabe, noroaie și inundații catastrofale. Apoi a apărut o mahala fără lumina electrică și fără canalizare, cu străzi desfundate, la marginea Bucureștiului, hăt departe de boieria Căii Victoriei.
După venirea comunismului, în pădurea celor 3 purceluși, în crâng, a răsărit o pădure de blocuri și un lac grandios amenajat pe locul vechiului cimitir și a bisericii zidite în anul 1564, Lacul Morii. Iar daca nu venea anul 1989, demolările urmau să continuie înfricoșător, ca sa fie realizat cel mai mare parc din București, cu sală polivalentă și monumente impresionante.
Aceasta ar fi povestea simplistă, pentru copii, a crângașilor, cu al lor cartier, situat pe malul estic al Dâmboviței. Istoria aprofundată a cartierului Crângași a fost însă studiata și cercetată în arhive de o echipă de istorici, arhitecți și antropologi, iar volumul “Sistematizarea unei comune suburbane: Crângași și modernizarea socialistă (1900-1989)” va fi publicat în curând. Mai jos, interviu cu istoricul Răzvan Voinea, unul dintre semnatarii cărții care aduce pentru prima dată informații importante, inedite, îngropate în arhive, despre formarea și istoria cartierului Crângași.
Pentru întocmirea studiului “Sistematizarea unei comune suburbane: Crângași și modernizarea socialistă (1900-1989)”, finanțat de Ordinul Arhitecților din România prin Timbrul de Arhitectură, antropologul Andrei Mihail a luat interviuri în cartier despre identitatea și granițele sale, arhitecta Irina Calotă și istoricul Răzvan Voinea au realizat cronologia, de la primele mențiuni ale Crângașului pe hărțile austriece (1790) până în anul 1990, iar istoricul Cristi Dumitrescu a cercetat detaliat istoria construirii Lacului Morii. În plus, arh. Matei Popescu a studiat în arhive planurile construirii marilor ansambluri din Giulești-Constructorilor și a realizat toate redesenările de planuri, iar arhitectul Andrei Mărgulescu și antropoloaga Ileana Szasz au fotografiat cartierul.
B365.ro: După volumul “Ferentari incomplet. Politici urbane la o margine de oraș, 1846-2021” veți publica o nouă carte dintr-o colecție dedicată cartierelor bucureștene. Motivul pentru care ați început acest proiect fiind faptul că memoria cartierelor bucureștene a început să fie uitată, iar istoria lor a fost scrisă prea puțin sau deloc. Ce va conține studiul dedicat cartierului Crângași?
Răzvan Voinea: Noi am făcut o primă cercetare pe baza unei finanțări pe care am primit-o de la Ordinul Arhitecților din România, anul trecut. Am încheiat parțial cercetarea și am publicat rezultatele pe site-ul Ordinului Arhitecților. Este o primă cronologie a cartierul Crângași, de la prima sa menționare în epoca medievală și până în anul 1989. “Sistematizarea unei comune suburbane: Crângași și modernizarea socialistă (1900-1989)” este o cronologie despre dezvoltarea arhitecturală și urbanistică, în special, a cartierului Crângași, completată de studiul antropologului Andrei Mihail, legat de identitatea și granițele cartierului, la care se adaugă un studiu amănunțit dedicat istoriei Lacului Morii, semnat de istoricului Cristian Dumitrescu. Volumul va fi gata de tipar anul viitor, cel mai probabil.
B365.ro: Care este istoria cartierului Crângași?
Răzvan Voinea: Istoria cartierului începe cu menționarea bisericii Sfântul Nicolae, la jumătatea secolului al XVI-lea. Era o lăcaș de cult care avea în jurul său câteva case care se extind încet, încet. Până pe la 1792 se constituie o mică așezare, care apare pe hărțile austriece din anul 1792. Așezarea se extinde treptat până la începutul secolului XX, când este inclusă în administrația orașului București. Satul a făcut parte din mai multe comune suburbane până în anul 1948, când avea aproximativ 15.000 de locuitori. Abia din anul 1948 putem să vorbim despre cartierul Crângași. În anii ’60 se fac acele blocuri de pe strada Constructorilor, în stil inconfundabil șaizecist. Până la cutremurul din anul 1977, mai precis până la inundațiile din anul precedent, nu se întâmplă mare lucru. Vorbim de un țesut de case cu acea viață de “mahala”, cu wc în curte, lucrările edilitare fiind puțin prezente”.
În anul 1955 este introdusă canalizarea pe strada Crângași și Șoseaua Giulești. Un număr din ziarul Scînteia anului 1956 anunța: “În Crângași nu există lumină electrică, nici apă potabilă, străzile fiind pline de gropi și noroaie. În aniii puterii populare, majoritatea străzilor au fost electrificate și asfaltate. S-a înființat un magazin și o alimentara, un aprozar și au fost construite 7 cișmele și 2 parcuri”.
Și tot Scînteia din anul 1952: “Râul Dîmbovița va fi transformat dintr-un canal subteran, dintr-un focar de infecție, într-unul dintre cele mai importante elemente de frumusețe naturală ale Capitalei, un râu lat de 50-60 m. Pe apa sa, mereu împrospătată, se va crea un mare lac de acumulare, Ciurel”.
Scînteia, anul 1956: “În depărtările largi, cât vezi cu ochii, crâng și iar crâng presărat pe alocuri cu gropi și băltoace. Acolo, chirigii primăriei descărcau gunoaiele Bucureștiului pe maidane. Când amurgul își alegea pe cer culorile lui galbene, stinse, șomerii își căutau odihna prin vreun cotlon murdar. Răsunau sudălmile, se iscau scandaluri la crâșma lui Amza. Un drumeț striga că i s-a furat calul, un altul că a rămas fără ham. Crâșmarii hrăpăreți se pricopseau, căci Calea spre Chiajna, Dragomirești și Ciorogârla le asigura hanurile pline. Seara, pe maidan, felinare mici, fumegânde, își vărsau lumina pe chipurile palide”.
B365.ro: Crângașii au fost dintotdeauna inundați de Dâmbovița?
Răzvan Voinea: Albia Dâmboviței, chiar dacă era destul de mică la intrarea în oraș, crea foarte multe probleme. În anul 1976, Dâmbovița a inundat zona vestică a orașului, chiar la intrare, iar importanța evenimentului este subliniată de vizita pe teren a lui Nicolae Ceaușescu. Fotografiile și arhivele menționează, de asemenea, amplitudinea dezastrului. Au fost mobilizate gărzile patriotice, pompierii și militarii pentru a ajuta locuitorii. A fost atunci o întreagă dramă, destul de uitată de noile generații, însă generațiile mai în vârstă își aduc aminte foarte bine. Atunci se iau câteva decizii radicale de înlocuire a țesutului de case cu blocuri. În anii ’80 începe un proces grandios de sistematizare, prin amenajarea Lacului Morii și construirea masivă de blocuri. Sistematizarea cartierului, care în prima etapă a cuprins zona dintre Podul Grant, Șoseaua Crângași, calea ferată până la bulevardul nou creat și Strada Craiovei putea adăposti, în cele 8000 de apartamente, cca 36.000 de locuitori.
B365.ro: Cimitirul de la Lacul Morii a fost dezafectat brutal, există marturii. Biserica a fost demolată.
Răzvan Voinea: Aceasta s-a întâmplat la toate marile sistematizări din București, la fel s-a întâmplat și în Vitan, de exemplu. Se iau decizii rapide, pragmatice, locuitorii nu sunt anunțați și procesul de sistematizare este șocant pentru toată lumea. Practic, mutarea acestor locuitori dintr-o mahala în apartamente cu apă caldă, mașină de spălat și toate celelalte beneficii care intră pe piață în anii ’70-’80 este un mare pas înainte. Însă nu trebuie să uităm de trauma demolărilor; tu, ca proprietar, nu aveai nimic de spus. În general, se practica înlocuirea casei demolate cu un apartament, toată lumea era expropiata, asta era practica.
“ Multe morminte au rămas sub plăcile de beton și sub apa Lacului Morii. Două luni au muncit groparii, zi lumină. Scoteau mortul, venea procuratura, veneau rudele, îl identificau și-l duceau în alt cimitor. Biserica a fost demolată în ziua de 21 mai 1986, în ziua în care se prăznuiau Sfinții Împărați Constantin și Elena. Mașinile armatei au început demolarea (..). După două luni n-a mai rămas nimic, nici urmă de cruce, mormânt sau turlă de biserică”, Ion Cârstea, Monografia cartierelor Crângași și Militari”, Editura Triumf, 2021.
B365.ro: Unde începe cartierul Crângași și se termină Giuleștiul? Vorbim din nou despre limitele neclare ale cartierelor bucureștene. Zona documentată de echipa din care faceți parte are câteva granițe clare: Căile ferate de la NE, Lacul Morii, căminele din Regie și zona de case din parcelarea Belvedere. În interiorul acestor granițe se află două cartiere: Crângași și Giulești. Cum delimităm Crângașiul de Giulești?
Răzvan Voinea: Este o discuție destul de importantă. Pe harta austriacă din 1792 apar două denumiri: Ciurel și Crângași. Deci vorbim de două sate distincte, Ciurelul fiind poziționat în zona stavilarului de acum al Lacului Morii, iar Crângașiul se află mai spre vest, În același timp, mai apare și Giuleștiul. Granițele acestea dintre cartiere sunt invizibile, unii spun că stau în Crângași, alții că stau în Giulești. Vatra satului Crângași a dispărut în timpul amenajărilor Lacului Morii, acolo era Crângașiul vechi. Ce a rămas, sunt blocurile din imediata vecinătate a satului. Cu cât mergem spre calea Giulești, cu atât locuitorii se identifică cu apartanența la Giulești, ei spun că sunt giuleșteni.
B365.ro: Cartierul Crângași devine în timpul modernizării socialiste un cartier muncitoresc, în care se mută cei care locuiau în satul vechi, ale căror case au fost demolate?
Răzvan Voinea: Da, de altfel, în Crângași se deschid câteva fabrici destul de importante, începând cu platforma Grantmetal. Proiectul de modernizare, în accepțiunea socialistă a cuvântului, duce la demolarea caselor și înlocuirea lor cu blocuri. În același timp se amenajează și școli, complexe comerciale, grădinițe, vorbim de acel urbanism socialist destul de serios din punct de vedere al creației. Însă urbanismul nu exclude trauma demolării a mii de case. Proiectul nu a fost niciodată finalizat. Dacă mergem acum după blocuri în Crângași, vedem că au mai rămas câteva case. În proiectul de sistematizare era prevăzut ca acele imobile să dispară pentru a face loc școlilor. Crângașiul nu a fost construit în același timp, mai întâi se construiau blocurile, abia apoi școlile, grădinițele, parcurile sau complexul comercial. Se demola pe bucăți, se construiau blocurile, și abia după ce se muta lumea urma să se construiască și școli. Sunt mai multe exemple în care, pur și simplu, locuitorii au scăpat de la demolare pentru că nu s-au mișcat destul de repede autoritățile, încât să construiască școli. De aceea putem să vorbim și de un deficit de școli în Crângași. În planul de sistematizare proiectanții calculau foarte atent câte familii cu copii se vor muta în blocuri și din asta rezulta numarul de școli care urmau să fie construite.
B365.ro: Cum s-a transformat cartierul după 1989?
Răzvan Voinea: Fiind vorba despre aceeași locuitori, pentru că în blocuri s-au mutat cei care fuseseră demolați și alți muncitori de la fabricile din apropiere (în special ceferiști), nu vedem schimbări majore din punct de vedere al țesutului social. După 1989, șantierele au cam fost abandonate, au rămas multe spații verzi neîngrijite, spre deosebire de Titan, Balta Albă, care erau cartiere finalizate încă de la sfârșitul anilor ’60. În Crângași, Militari, Ferentari, cartiere construite după anul 1977, există această imagine de cartiere nefinalizate, care a durat mult, până după anul 2000. În anul 1982 se construiește podul Grant, o lucrare de infrastructură serioasă din toate punctele. A fost refăcut și o să mai fie refăcut, cel puțin așa spun anunțurile Primăriei. Identitatea cartierului Crângași este cam la fel cu cea a Pantelimonului, formată din muncitorii vechi bucureșteni sau cei veniți ca urmare a procesului de industrializare, însă, spre deosebire de Pantelimon, în Crângași găsim și o apartenență identitară sportivă, locuitorii fiind, în special, fani ai Rapidului.
B365.ro: Dacă am plimba un turist străin astăzi prin Crângași, ce am putea să îi arătăm în mod special?
Răzvan Voinea: Apusul de pe Lacul Morii, lacul este una dintre cele mai pitorești destinații în orice oraș, indiferent de dimensiuni. Faptul că este sistematizat și arată puțin mai industrial îi dă un anumit farmec. Este important de subliniat faptul că în anii ’80, amenajarea lacului din Crângași nu se oprea acolo, noi vedem doar o parte din ce urma să fie amenajat. În partea dinspre Militari urma să se demoleze toate casele, de la bulevardul Uverturii până în malul lacului, acolo era prevăzut să fie cel mai mare parc din București. Toată zona Uverturii până în buza lacului, până aproape de Chiajna, trebuia să fie un mare parc. Cu sală polivalentă, cu momunente, un parc cu totul extraordinar.
B365.ro: Ați găsit aceste proiecte de dezvoltare socialistă în arhive?
Răzvan Voinea: Sigur că da. Tot ceea ce am menționat aici sunt informații din arhive. Surprinzător a fost să descoperim acest plan de amenajare a parcului din Crângași despre care nu se știa nimic. Amploarea sistematizării este cumva înfricoșătoare. Există planuri cu indicații stricte, se spune că se demolează 3700 de case și vor fi construite x blocuri, cu x apartamente de tip x. Volumul va conține aceste planuri și documente extraordinare descoperite în arhive.
Răzvan Voinea: Înțelegerea istoriei cartierului Crângașiul este importantă pentru locuitorii orașului. În această istorie regăsim procese ample, desfășurate la nivel național sau internațional, precum modernizarea de tip capitalist, cea de tip socialist și marile mutații socio-economice de după 1989. Însă cel mai important este să înțelegem că traumele generate de schimbările bruște de politici urbane au repercusiuni până în prezent, de la procese interminabile legate de retrocedări până la depresii transgeneraționale cauzate de demolările violente.
Proiectul Asociației Studio Zona de a analiza istoria fiecărui cartier bucureștean va continua cu cartierele Militari și Floreasca.
