Acesta este EROUL care a evitat tragedia de la Metrou în tentativa de suicid. Ceilalți eroi sunt pasagerii necunoscuți care au coborât pe șine

Acesta este EROUL care a evitat tragedia de la Metrou în tentativa de suicid. Ceilalți eroi sunt pasagerii necunoscuți care au coborât pe șine
Acesta este EROUL care a evitat tragedia de la Metrou în tentativa de suicid. Ceilalți eroi sunt pasagerii necunoscuți care au coborât pe șine

Alexandru Mătușa, mecanic de tren, și Simion George Geani, ajutorul de mecanic, povestesc ce au trăit și văzut în clipele dinainte de a acționa frâna trenului.

„Am observat această persoană care s-a apropiat foarte mult de marginea peronului”, spune Alexandru Mătușa, angajatul Metrorex, care adaugă că „am reușit, împreună cu colegul meu, să luăm toate măsurile de precauție și să acționăm frâna trenului la timp”.

„Ne pare bine că am reușit să salvăm o viață”, răsuflă ușurați cei doi mecanici de locomotivă, care au fost declarați eroii săptămânii de către compania Metrorex.

Eroi sunt și oamenii din stație care au sărit pe șine

După ce metroul a frânat, bărbatul a fost ridicat de pe șine de mai multe persoane aflate în acel moment în stație. Eroismul oamenilor ar fi rămas necunoscut dacă imaginile nu ar fi fost difuzate pe Facebook de către un călător care a filmat întreaga scenă de pe partea celalaltă a peronului.

Mai mulți bărbați și un polițist au sărit în ajutorul persoanei care, conform Metrorex, a încercat să se sinucidă.

VIDEO Tentativă de suicid la metrou, la stația Izvor. Pasagerii au sărit în ajutorul persoanei
VIDEO Tentativă de suicid la metrou, la stația Izvor. Pasagerii au sărit în ajutorul persoanei aflate pe șine

Tentativa de suicid a avut loc în jurul orei 07:52, la statia de metrou Izvor, a anunțat Metrorex. Compania reia solicitarea ca în asteptarea trenului pasagerii să staționeze dincolo de banda de siguranță marcată la marginea peronului.

„Circulatia trenurilor de metrou a suferit mici intarzieri. Conform procedurilor care se aplica in astfel de situatii, a fost necesara interventia organelor competente. Acest eveniment regretabil este cercetat de Politie.

Circulatia a fost reluata la ora 08:06. De asemenea, reiteram ca pe parcursul calatoriei este foarte important ca toate regulile de calatorie sa fie respectate de catre utilizatorii serviciului de transport public subteran, in special regula care specifica: ”In asteptarea trenului nu stationati dincolo de banda de siguranta marcata la marginea peronului.”, scrie Metrorex.

O discuție veche și nerezolvată: Bariere de sticlă care să blocheze accesul la șine

O crimă cu sânge rece comisă la Metrou de o persoană cu probleme psihice șoca întreaga Românie în 2017. Atunci, Magdalena Şerban a omorât o tânără după ce a împins-o pe şinele de metrou în staţia Dristor 1. Femeia ispășește acum o pedeapsă cu închisoare pe viață.

În acel context, dar și al altor sinucideri sau tentative de suicid care au loc, în mod curent, la Metrou, compania Metrorex transmitea că va lua în calcul în viitor o investiție în bariere de sticlă, care să contribuie la diminuarea fenomenului.

În ţările dezvoltate există bariere la metrou pentru a fi evitate sinuciderile. Astfel, călătorii nu au acces la liniile de metrou pentru că există uşi din sticlă care sunt închise până la sosirea trenului.

Acestea sunt ca niște vitrine transparente, lungi cât ține peronul, cu uși care se deschid doar când trenul este în stație.

Discuția de a monta orice fel de bariere, promisă de Metrorex, a rămas însă la nivelul de intenție.