Același oraș, aceleași locuri, alte lumi. Bucureștiul, acum 20 de ani și acum, în fotografii irepetabile. Expoziția „Trecut-au anii” e deja pe gardul Palatului Suțu

14 sept. 2023
2246 Afișari
Același oraș, aceleași locuri, alte lumi. Bucureștiul, acum 20 de ani și acum, în fotografii irepetabile. Expoziția „Trecut-au anii” e deja pe gardul Palatului Suțu
Fotografii irepetabile, cum arăta Bucureștiul acum 20 de ani, când am intrat în UE. De azi, expoziția „Trecut-au anii” poate fi văzută pe gardul Palatului Suțu

De astăzi și până pe 15 octombrie, expoziția de fotografie comparativă „Trecut-au anii 2023” poate fi studiată și admirată pe gardul Muzeului Suțu din București și ne așteaptă în stradă, 24 de ore din 24, 7 zile din 7.

Aflată la cea de-a 18-a ediție, „Trecut-au anii” are drept temă Before and After UE,  în anul 2007, la 1 ianuarie, România intra în Uniunea Europeană, moment decisiv care a schimbat traiectoria țării, viețile noastre și orașul. Mai jos, interviu cu Andrei Bîrsan, fotograf, fondator al Asociației “Bucureștiul meu drag”, omul care imortalizează Bucureștiul încă din toamna anului 1979.

Foto credit: Andrei Bîrsan/ Dragos Oproiu.

Bucureștiul de acum 20 de ani pare provincial, față de cel de azi. “Trecut-au anii 2023” sau “Before and After EU”

Fotografiile nu mint, imaginile comparative ne pun în față o realitate uitată, ne împrospătează memoria, ne arată un București de nerecunoscut de cei foarte tineri. Mai țineți minte vremurile în care merdeaua costa 10.000 de lei iar covrigul 5000? Vă amintiți de autobuzele portocalii Ikarus, hodorogite, care străbăteau orașul, de Daciile vechi, obosite, ieșite din comunism? De verdeața și de florile de la Piața Universității, azi betonată dușmănos? De primele internet-cafe-uri, de blocurile fără interfon, de telefoanele publice cu fise? De moara lui Assan unde încă se mai făcea pâine sau de vechea fabrică Spicul? Expoziția „Trecut-au anii 2023” păstrează memoria transformării Bucureștiului, este un martor al schimbărilor frapante prin care a trecut orașul în ultimii 20 de ani, în rău sau în bine. Vernisajul expoziței “Trecut-au anii 2023”, dedicată Zilelor Bucureștiului, are loc astăzi, joi 14 septembrie 2023, ora 18.30, la Palatul Suțu (Bdul Ion C. Brătianu, nr 2).

Foto credit: Andrei Bîrsan/ Ioan Herisanu.

Nimicul” din momentul fotografierii s-a transformat peste ani în memoria vizuală a Bucureștiului”

Andrei Bîrsan: Dintotdeauna fotografiez „nimic”, banalul pe lângă care trecem zilnic și nu-l observăm. Aș putea să mă dau drept documentarist, cercetător aprofundat și perseverent al societății, dar nu, fotografiile mele sunt despre „nimic”, am fotografiat pentru că așa mi-a plăcut. Este adevărat că „nimicul” din momentul fotografierii s-a transformat peste ani în memoria vizuală a Bucureștiului.

Foto credit: Andrei Bîrsan/ Eli Driu.
Mii de mulțumiri domnului director Adrian Majuru și echipei minunate de la Muzeul Municipiului București”

Andrei Bîrsan: “Trecut-au Anii 2023” continuă tradiția expozițiilor outdoor găzduite la începutul toamnei de Palatul Suțu (Muzeul Municipiului București), expoziții gen „then and now” cu fotografiile făcute de mine în anul 2003, și refăcute în zilele noastre de:  Alexandru Iordan, Andrei Pîslaru, Andreia Bîrsan, Antonio Gherdan, Camelia Stan, Cristian Malide, Dan Șendroiu, Daniel Mihai, Dragoș Oproiu, Eli Driu, Eliza Breajen, Florian Marin, Gabriel Cristea, Gabriela Mihăilă, Ioana Bănică, Ioan Herișanu, Lucia Spirea, Luciana Gingărașu, Mădălina Macovei, Mihaela Bîrsan, Mihai Petre, Oana Hagiescu, Paulina Șelaru, Radu Iacob, Răzvan Pașol, Sabin Prodan și Sorin Panait. Le mulțumesc pentru bucuria de a face împreună această expoziție. La realizarea expoziției am fost ajutat, ca de fiecare dată, de Mihai Petre care cunoaște Bucureștiul ca nimeni altul iar Luciana Gingărașu a dat vestea mai departe despre expoziție. Mii de mulțumiri domnului director Adrian Majuru și echipei minunate de la Muzeul Municipiului București!

Moara lui Assan. Foto credit: Andrei Bîrsan/ Alexandru Iordan.
Eu zic că am avut noroc cu Uniunea Europeană. Azi nu înțeleg ura majorității primarilor față de spațiile verzi”

Andrei Bîrsan: Oare s-a schimbat Bucureștiul în ultimii 20 de ani, de la începutul secolului XXI? Da, în bine, Da, în rău… fiecare va decide cum s-a schimbat. În fotografiile vechi regăsim un București de dinainte de a intra în Uniunea Europeană cu multe mașini Dacia 1300, moda anilor ’90 și merdenele de mii de lei bucată. Una dintre cele mai spectaculoase schimbări s-a întâmplat la Grozăvești, unde a dispărut fabrica de pâine Spicul (acolo în studenție cumpăram noaptea pâine de la o fereastră) și a fost înlocuită de pasajul Basarab și clădirile Orhideea Towers. Cea mai tristă este piața Universității unde spațiul verde, atât cât era, a fost înlocuit de betoane, multe betoane care vara depășesc 60 grade. Nu înțeleg ura majorității primarilor făță de spațiile verzi. Interesantă este evoluția morii lui Assan …. Bucureștiul de acum 20 de ani pare provincial făță de cel actual. Eu zic că am avut noroc cu Uniunea Europeană.

Intercontinental. Foto credit: Andrei Bîrsan/ Florian Marin.
Acum 20 de ani nu existau atâtea activități și acțiuni în oraș, acum Bucureștiul este foarte, foarte dinamic”

B365.ro: De ce ați ales să marcați prin fotografii pragul acesta de dinainte și după intrarea României în UE?

Andrei Bîrsan: Se împlinesc exact 20 de ani de când am fotografiat orașul. Fotografiile de atunci ne arată un București destul de rural, era plin de foarte multe Dacii vechi, te costa un covrig zeci de mii de lei, nu existau cafenele, nu existau inițiative private, arăta că un oraș ieșit din comunism. Dar mai ales, nu existau atâtea activități și acțiuni, acum orașul este foarte, foarte dinamic.

Foto credit: Andrei Bîrsan/ Gabriel Cristea.
UE ne mai atrage atenția și ne spune: mai fă și tu ceva acolo, la tine în curte”

B365.ro: De ce am avut noroc cu UE? Mă gândesc la tinerii care s-au născut acum 20 de ani și nu au trăit istoria, vârstele orașului.

Andrei Bîrsan: Acum 20 trăiam în postcomunism, era extrem de multă birocrație și mult mai multă corupție, să nu uităm că trecuseră puțini ani de la Revoluție. Dacă nu intram în UE, nu am fi avut această deschidere către lume, care ne-a adus atâtea avantaje. Românii nu s-ar mai fi plimbat prin Europa ca să se întoarcă acasă cu idei noi. 2003 marchează începutul unui schimb cultural și de idei foarte benefic. Românii au ajuns să facă lucruri pe care nici nu gândeau că pot să le facă. UE ne-a obligat inclusiv să luăm măsuri în ceea ce privește poluarea. Și azi UE ne mai atrage atenția și ne spune: mai fă și tu ceva acolo, la tine în curte.

Piața Universității.Foto credit: Andrei Bîrsan/ Gabriela Mihăilă.
Locurile s-au schimbat mult. De exemplu, strada Franceză este plină de schele și de terase, nu mai poți să refaci o fotografie”

B365.ro: Cât de laborios și de complicat a fost procesul de fotografiere cadru cu cadru, de punere în oglindă a Bucureștiului de acum 20 de ani cu cel de azi?

Andrei Bîrsan: Pare destul de ușor. Ai o fotografie de acum 20 de ani, te duci în locul unde a fost făcută, dacă nu știi locul te uiți pe google maps și refaci cadrul. Problema este că locurile din Bucureșți s-au schimbat foarte mult. De exemplu, avem o fotografie făcută la Grozăvești unde era Fabrica Spicul, acum acolo a apărut pasajul Basarab și alte construcții. Nu mai poți să refaci fotografia chiar în același loc. Sau am făcut o fotografie acum 20 de ani la Moara lui Assan, o imagine luată de pe un bloc. Atunci intrai ușor în blocul acela, acum nu se mai intră ușor, este interfon, cineva trebuie să-ți permită să urci pe bloc. Lumea uită inclusiv detalii din acestea aparent nesemnificative, cum este faptul că acum 20 de ani nu aveam interfon la bloc, intra oricine. Strada Franceză este acum în renovare, este plină de schele și de terase și nu poți să refaci o fotografie. Trebuie să îți găsești o altă poziție.

Piața Obor. Foto credit: Andrei Bîrsan/ Eliza Breajen.
Foto credit: Andrei Bîrsan/ Mihaela Bîrsan.
Avem un nucleu de fotografi care tot timpul se repetă”

B365.ro: Sunt foarte mulți tineri fotografi care participă an de an la păstrarea memoriei vizuale a Bucureștiului. Cum i-ați atras în proiect?

Andrei Bîrsan: Trecut-au anii este un proiect care durează de 18 ani. Avem un nucleu de fotografi care tot timpul se repetă, foarte puțini sunt cei noi care intră în cercul acesta. Toți sunt talentați, Mihai Petre este cu totul deosebit, știe toate locurile din București. Descoperă locuri la care nu te gândești, fotografiază de după un stâlp, de după un coș de gunoi, este fantastic, nu m-aș fi descurcat fără el.

Calea Victoriei. Foto credit: Andrei Bîrsan/ Lucia Spirea.
Foto credit: Andrei Bîrsan/ Mădălina Macovei.
Moara lui Assan era funcțională acum 20 de ani, acum este o ruină acoperită cu verdeață”

B365.ro: Care sunt cele frapante schimbări din București, în rău sau în bine?

Andrei Bîrsan: La Piață Universității schimbarea este totală, de asemenea la vechea fabrică de pâine Spicul, azi acolo este Pasajul Basarab. Moara lui Assan era funcțională, în anul 2003 încă mai face pâine, acum este o ruină acoperită cu verdeață, doar verdeața e frumoasă acum în acel loc.

B365.ro: Spuneați undeva că oamenii sunt frumoși, dar orașul se urâțește.

Andrei Bîrsan: Exact, nu-mi dau seama cum, dar se întâmplă. Este foarte multă mizerie, mult praf. Cei care vin la expoziție o să ne spună cum văd ei orașul azi și cum era acum 20 de ani.

Foto credit: Andrei Bîrsan/ Radu Iacob.
Chiar și tinerii își amintesc de internet-cafe-urile de acum 20 de ani, când nu aveai acces la internet prea ușor”

B365.ro: Ce impact au fortografiile comparative asupra bucureștenilor?

Andrei Bîrsan: Nostalgie. Întotdeauna am văzut la ei nostalgie, bucureștenii își aduc aminte de anii ’70, ’80, ’90, 2000, de cum era pe vremea aceea. Țin minte autobuzele Ikarus portocalii, își aduc aminte de patiseria din colț, de tinerețea lor. Chiar și tinerii își amintesc cum erau internet cafe-urile pe vremea aceea, că nu era internetul dezvoltat, toți mergeau la internet-cafe.

Foto credit: Andrei Bîrsan/ Luciana Gingărasu.
Foto credit: Andrei Bîrsan.

B365.ro: La ce va gândiți când declanșați aparatul de fotografiat pe care îl purtați tot timpul la dumneavoastră?

Andrei Bîrsan: La nimic. Pur și simplu fotografiez colțul acela de strada din Sălăjan, din Militari, din centru sau de oriunde. În acel moment poate că imaginea nu-mi spune nimic, dar iată că după 20 de ani fotografia devine un martor, un tablou, o memorie vie.

Aici evenimentul Facebook https://fb.me/e/T4f9KAmA

Ulterior, expoziția poate fi văzută online pe www.bucurestiulmeudrag.ro

 

Foto credit: Andrei Bîrsan.

 

Cookies