Voiam să scriu cu totul și cu totul altceva. De fapt chiar aveam niște idei excepționale, doar că mă preocupă mult ce se întâmplă cu avorturile în America și în general, nu numai în America. Și nu neapărat ce se întâmplă cu avorturile, ci ce se întâmplă cu gândirea și discernământul celor care iau decizii de genul acesta. Ce îi motivează, ce îi face să ia niște hotărâri pe care e aproape evident că nu le înțeleg și cărora nu le înțeleg consecințele.
Nici nu vreau să știu cine sunt oamenii ăștia, pentru că posibil le-aș găsi cine știe ce circumstanțe. Doar că ei nu au luat decizii pentru ei, ci pentru mine, pentru fiica mea, pentru voi, pentru fetele voastre, pentru badanta care a plecat în Italia de frica sărăciei și a bătăii și a ajuns să muncească pe nimic, pentru femeia care a fost nevoită să ajungă prostituată, pentru că pur și simplu asta a avut ei să îi ofere viața, un drum din care nu a avut altă ieșire, una mai decentă și mai bună pentru ea. Pentru profesoara universitară care poate într-o seară o va lua pe jos spre casă, în orașul universitar cu infracționalitate mică, și tocmai atunci va fi violată și va rămâne însărcinată. Pentru noi toate au decis domnii aceștia. Pentru noi toate.
În ultimul an, am stat de vorbă cu mai multe femei, victime ale violenței domestice. Cu povești cutremurătoare unele dintre ele, cu povești devenite deja normale în cazul altora, dar nu mai puțin îngrozitoare. Când decidem să interzicem avortul, multora dintre aceste femei și oricăror altor femei le luăm șanse. Una câte una.
Dezbaterea sterilă ce ne spune că vai, de fapt nu s-a interzis avortul, ci au zis că nu e un drept prevăzut în constituție e atât de neonorantă pentru cei care o poartă, încât nici nu știu dacă merită menționată. Nu e prevăzut în constituție pentru că e o constituție scrisă pe când femeile nu aveau nici drept de vot, ce alte drepturi să fi și avut? Pentru că, pentru femei orice, dar orice a venit cu eforturi și luptă. Și când spun orice mă refer nu doar la dreptul de vot. La dreptul de a nu mai fi considerată proprietatea familiei sau a soțului. La dreptul de a fi respectată. De a avea salarii egale cu bărbatul. Și oho, câte nenumărate altele, astea sunt doar cele de suprafață și care nu sunt nici pe departe rezolvate (încercați pe Netflix Keep, Pray, Obbey)
E complicat să fii femeie. Dacă ieși din rând, ești isterică. Dacă nu faci de mâncare, n-ai grijă de familie și de casă. Dacă te violează și rămâi gravidă, n-ai dreptul să faci avort. Dacă ai deja 8 copii și oricum te chinui să îi ții în viață și dormi cu ei pe sub poduri sau îi dai statului că n-ai cum altfel, n-ai voie să faci avort dacă rămâi din nou gravidă. E vina ta că ai rămas, doar cine n- a auzit celebra glumă românească (și probabil nu numai) ce se aude prin maternități „Când l-ai făcut ți-a plăcut, acum de ce urli?” Sigur, poate nici măcar nu i-a plăcut, pentru că multe știu că e o datorie să facă copii și nu prea își pun problema plăcerii. Dacă el vine beat acasă și te bate că n-ai păstrat șnițelele calde, e vina ta, evident, de unde până unde îl aștepți cu șnițelele reci?
Mi se pare foarte greu de cuprins în cuvinte decizia asta. Pentru că ea merge până la rulota din cine știe ce colț al Americii, unde o fată de 12 ani poate că doarme liniștită, neștiind că va ieși din casă și va da peste 3 bețivi care o vor viola și că de acum nu mai poate să facă avort. Merge până la noi, aici, în Moldova, unde nu încă, dar cine știe cât de curând se va întâmpla la fel. Și ne vom întoarce la andrele și la umerașe cu care vom încerca să facem întreruperi de sarcini acasă și la mutilări și vrăji ca în Evul Mediu. Nu plecasem demult de acolo și iată, drumul înapoi a fost extrem de rapid. Doamne ferește!
Nota B365.ro: neapărat de citit, tot de la Maria:
