Îngrozitorul incident din parcarea Ikea Pallady este, probabil, unul dintre cele mai ciudate și mai nefericite accidente din București, orașul care, din păcate, nu duce lipsă de evenimente rutiere.
O mamă cu doi copii – o fetiță de 2 ani și un băiețel în vârstă de 6 ani – a fost foarte grav rănită în acest accident.
Femeia, în vârstă de 41 de ani, fusese la cumpărături și, la plecare, i-a pus pe copii pe bancheta din spate a mașinii – care era pornită, câtă vreme ea pune bagajele în portbagaj.
Din informațiile de până la această oră, băiețelul s-ar fi mutat pe scaunul șoferului și ar fi trecut mașina în marșarier. Este vorba despre un BMW X7, un SUV de lux.
Mașina a pornit cu spatele, mama a fost lovită, apoi a fost trasă sub autoturism și târâtă câțiva metri, până când autoturismul s-a „proptit” în primul obstacol.
Mama fost grav rănită, iar Poliția Rutieră București încă investighează cazul, pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul din parcarea Ikea Pallady:
Din primele informații, o femeie în vârstă de 41 de ani, în timp ce punea cumpărăturile în portbagajul autovehiculului personal, a fost accidentată de propria mașină, în împrejurări care urmează a fi stabilite (Oana Pîrvan, purtătorul de cuvânt al Poliției Rutiere)
În primele clipe, un voluntar medical care se afla în zonă i-a mamei primul ajutor femeii, care a fost transportată de urgență la Spitalul Sfântul Ioan din Capitală, apoi a fost transferată la Spitalul Floreasca.
Știrile Pro TV scriu că polițiștii nu au reușit să obțină prea multe informații nici de la mama ranită, nici de la copilul de 6 ani care s-a mutat pe scaunul șoferului și care este prea mic pentru a fi audiat fără psihologi.
Cum a fost posibil un asemenea accident? Aceasta este, cu siguranță, o întrebare esențială, după cum comentează și un bucureștean din comunitatea Infotrafic București și Ilfov.
Poate o să aflăm cum s-a putut întâmpla așa ceva. E clar ca situația a depășit orice și-au imaginat nemții când au proiectat mașina fix împotriva unor astfel de situații. Incredibil. Eu cred ca copilul a urmărit în timp ce fac adulții când conduc mașina, s-a suit la volan, a imitat și apoi s-a speriat… totuși haionul era deschis și mașina nu ar fi trebuit să se miște.