Accident puternic în București. O ambulanță SMURD aflată în misiune a fost ciocnită violent și s-a răsturnat în Sectorul 4

17 oct. 2021
271 Afișari
Accident puternic în București. O ambulanță SMURD aflată în misiune a fost ciocnită violent și s-a răsturnat în Sectorul 4
Accident puternic în București. O ambulanță SMURD aflată în misiune a fost ciocnită violent și s-a răsturnat în Sectorul 4. Sursa foto: Politia Capitalei

Un accident grav s-a produs duminică dimineață în București, când o ambulanță SMURD aflată în misiune a fost implicată într-un accident rutier, și a fost răsturnată pe o parte. Din fericire, în autospecială nu se afla niciun pacient, deoarece echipajul medical se deplasa către urgența cu pricina.

O ambulanță a serviciului SMURD a fost implicată într-un accident puternic ce a avut loc duminică dimineață în Sectorul 4 al Capitalei. În timp ce autospeciala se afla în timpul unei misiuni medicale din intervenție, aceasta a fost acroșată violent de un alt autoturism. Totul s-a petrecut pe strada Turnu Măgurele din cartierul Berceni, potrivit PRO TV.

Ambulanța a fost răsturnată în urma impactului

În cele din urmă, forța impactului a făcut ca ambulanța să se răstoarne pe o parte, iar echipajul ambulanței a avut nevoie de îngrijiri medicale. Din fericire, autospeciala SMURD nu transporta niciun pacient în momentul impactului, deoarece aceasta se deplasa la locul unei urgențe.

Potrivit informațiilor de la fața locului, deși au avut nevoie de îngrijiri medicale, cei trei membri ai echipajului de pe ambulanța cu pricina nua au suferit răni grave.

Cât despre șoferul care a lovit ambulanța, acesta s-a ales cu un dosar penal deschis de autorități pe numele său pentru vătămare corporală din culpă.

Un alt accident violent a avut loc în nordul Bucureștiului azi-noapte

Un accident serios a avut loc sâmbătă noapte pe șoseaua Kiseleff din nordul Bucureștiului. Un autovehicul condus de un șofer începător, de doar 18 ani, a izbit puternic un copac și a rămas înfășurat în jurul acestuia, din cauza impactului. Din păcate, în mașină se mai aflau și doi pasageri, ambii minori, care au fost răniți grav, asemenea șoferului, astfel că toți cei trei au fost duși de urgență la spital pentru îngrijiri medicale.

La baza acestui accident s-ar afla trei factori, potrivit polițiștilor – lipsa de experiență a tânărului aflat la volan, ploaia măruntă, care a afectat condițiile carosabilului, dar și faptul că acesta ar fi condus cu viteză, fapt care explică de ce șoferul a pierdut controlul volanului și a ajuns într-un copac, dar și de ce mașina a ieșit atât de „șifonată” în urma impactului – vehiculul a fost aproape înfășurat în jurul trunchiului copacului.

Potrivit unei reprezentante a Poliției Rutiere București, șoferul implicat în accident nu consumase băuturi alcoolice înainte să urce la volan.

Cookies