Un accident rutier s-a produs pe DN5. Acesta a avut loc la sensul giratoriu de la Adunați Copăceni. Șoferii circulă îngreunat pe ambele sensuri ale drumului.
O membră a comunității de Facebook „Info Trafic București și Ilfov – Radare, Filtre” transmite celorlalți că a avut loc un accident la sensul giratoriu de pe DN5, de lângă comuna Adunați Copăceni. Astfel, aceasta adaugă că traficul este îngreunat enorm de mult. Șoferii circulă acum bară la bară pe ambele sensuri, spre intrare și ieșire către București.
Accident în sensul giratoriu DN5 a Adunați Copăceni, e full, bară la bară, câțiva km și înainte și după/sens spre București, a transmis membra comunității.
Momentan nu se cunosc circumstanțele în care a avut loc evenimentul rutier. Până în acest moment, nu au fost declarate victime.
Informațiile privind situația rutieră se confirmă și prin aplicațiile Google maps și Waze. Acestea arată cum pe sensurile de la intrare și ieșire din București de pe DN5 în zona giratoriului de la Adunați Copăceni se circulă lent.


Centrul Infotrafic transmite că pe arterele DN1, A1 și A2 se circulă greu, fiind și ziua când majoritatea se întorc din vacanța de Paște. Rutele spre București sunt aproape pline de mașini care merg bară la bară. De aceea, autoritățile vin cu rute alternative:
Rută alternativă la Autostrada A2 București – Constanța:
Rute alternative la DN 1 Brașov – Ploiești – București: