Un accident a avut loc pe Bulevardul Iancu de Hunedoara, înainte de Pasajul Victoriei, pe sensul de mers spre Șoseaua Nicolae Titulescu, miercuri după-amiază, 23 aprilie. STB îi anunță pe călători că tramvaiele liniei 1 sunt blocate în stația „Spital Grigore Alexandrescu”.
UPDATE, ora 16:48: STB anunță că linia 1 funcționează normal de la ora 16:30.
Traficul din zonă este îngreunat, potrivit informațiilor din Google Maps:

Un membru al comunității „Info Trafic Bucuresti si Ilfov” a anunțat într-o postare pe pagina de Facebook că un accident a avut loc pe Bd. Iancu de Hunedoara.
Anunțul a fost făcut la ora 16:00, iar atunci încă se circula normal:
B-dul Iancu de Hunedoara ora 16:00, accident.
Traficul este normal.
Societatea de Transport București a anunțat că linia 1 este blocată pe Bd. Iancu de Hunedoara, în stația „Spital Grigore Alexandrescu”, pe sensul de mers spre Bd. Banu Manta. STB a ținut să menționeze că în accident nu au fost implicate vehicule din parcul societății, iar tramvaiele circulă deviat.
Anunțul a fost făcut la ora 16:25, într-o postare pe pagina X „STB SA Clienti” (fost Twitter):
Linia 1 – blocată pe Bd. Iancu de Hunedoara, în stația Spital Grigore Alexandrescu, pe sensul spre bd. Banu Manta. Cauza: eveniment de circulație produs de auto terț. Nu sunt implicate vehicule STB SA. Deviere.
Centrul Infotrafic are o listă de recomandări pentru șoferi, astfel încât să prevină producerea accidentelor rutiere: