Un accident în care au fost implicate două vehicule a avut loc cu puțin timp în centrul Capitalei, la Piața Unirii. La fața locului se află deja echipajele de poliție, dar și cele de pompieri. În urma incidentului, traficul din zona a fost afectat, circulându-se cu dificultate.
Incidentul a fost raportat în jurul orei 14:40, de un membru al comunității „Info Trafic București și Ilfov”. Din imaginile publicate pe rețele sociale, se pare că impactul ar fi avut loc între o dubă a unei firme de curierat și o altă mașină.
La fața locului s-au deplasat deja un echipaj de poliție, pompierii și ambulanța.
Accidentul s-a produs chiar la intersecția dintre Bulevardul Unirii și Bulevardul Dimitrie Cantemir, în zona fântânilor arteziene din centrul Capitalei:
Traficul din zona Unirii a fost grav afectat în urma impactului, iar la acest moment se circulă lent, după cum se poate observa pe aplicația Google Maps, aplicație de tip GPS. Iată cum arată harta:
În acest context, șoferii sunt sfătuiți să folosească rute ocolitoare pentru a evita ambuteiajele din zona de centrul.
Nu se știe cu exactitate care dintre șoferi a fost vinovat pentru producerea accidentului, acest lucru urmând să fie stabilit de către polițiști, în urma cercetărilor de la fața locului. De asemenea, până la acest moment nu au fost raportate persoane rănite în urma impactului.
Știre în curs de actualizare.