Un accident grav a avut loc în această după-amiază pe DN3 București-Brănești, la intersecția cu DJ 301B. Două persoane au fost rănite în urma impactului.
Centrul Info Trafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) a informat că în această după-amiază, în jurul orei 12:20, un accident grav a avut loc pe DN3 București-Brănești.
Mai precis, accidentul s-a produs la intersecția cu Drumul Județean 301B, în zona localității Brănești din județul Ilfov. Două mașini au intrat în coliziune.
Nu sunt încă cunoscute cauzele ce au determinat ca cele două autoturisme să între în coliziune.
În urma impactului dintre cele două vehicule, două persoane au fost rănite, una dintre acestea fiind încarcerată. Din fericire, ambele persoane sunt conștiente și cooperante, conform informațiilor transmise de Centrul Info Trafic.
La ora la care s-a produs impactul, Centrul Info Trafic transmitea că traficul va fi oprit pentru 30 de minute. Decizia de oprire a circulației în zona respectivă a fost luată pentru a permite efectuarea cercetărilor la fața locului.
Polițiștii încearcă acum să afle care au fost exact condițiile în care a avut loc accidentul.
Sursa imaginii reprezentative: Info Trafic România.
Un alt accident ce s-a soldat cu rănirea a șase persoane a ajut loc în noapte de 7 ianuarie 2023 pe Șoseaua de Centură. În acesta au fost implicate trei mașini, iar impactul a avut loc în zona orașului Otopeni, pe sensul de mers către Tunari.
Vehiculele ce au intrat în coliziune avea numere de Olt și Constanța. Printre persoanele rănite s-au numărat și doi minori.
Din fericire, niciun pasager nu a prezentat răni grave, astfel că, nu a fost necesară transportarea acestora la spital.