Accident grav pe Autostrada A2, vineri. Cinci victime, un copil adus cu elicopterul în București

de:
20 iun. 2014
0 afișări
Accident grav pe Autostrada A2, vineri. Cinci victime, un copil adus cu elicopterul în București

Potrivit Poliţiei, accidentul s-a produs în jurul orei 14.00, la kilometrul 112 + 950, în apropiere de Feteşti, după ce şoferul unui Peugeot 207 nu ar fi apreciat corect distanţa faţă de autorutrismul din faţă, iar maşina a lovit un Daewoo Matiz, condus de o femeie în vârstă de 59 de ani, în care se mai aflau trei copii cu vârste cuprinse între şapte şi 13 ani.

În urma accidentului, toate cele patru persoane din Matiz au fost rănite, cel mai grav fiind copilul în vârstă de 13 ani, care a fost preluat de la faţa locului de un elicopter SMURD şi adus la Bucureşti, la Spitalul „Floreasca”, fiind transferat apoi la Spitalul „Grigore Alexandrescu”, informează Realitatea.net.

La rândul său, coordonatorul SMURD Bucureşti, dr. Bogdan Opriţa, a declarat pentru MEDIAFAX că în urma accidentului au fost rănite cinci persoane – doi adulţi şi trei copii.

Potrivit acestuia, adulţii au suferit mai multe contuzii şi traumatisme cranio-cerebrale minore, în timp ce doi dintre copii având mai multe contuzii au fost transportaţi cu ambulanţele la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Constanţa.
Copilul de 13 ani preluat de elicopterul SMURD are un traumatism cranio-cerebral, cu pierderea cunoştinţei, şi un traumatism abdominal.

Cookies