ȘTIRI

Accident grav în Nordul Capitalei: o mașină răsturnată, doi răniți

Două șoferițe sunt implicate în accident, ambele au fost rănite, din care una destul de grav, fiind transportată la spital.

Se pare că una dintre șoferițe, la volanul unei mașini SUV Suzuki, a vrut să întoarcă pe Bd. Ion Ionescu de la Brad, în ciuda faptului că întoarcerea este interzisă pe acest bulevard, fiind linie continuă. În plus, șoferița SUV-ului nu s-a asigurat că nu vine nicio altă mașină de pe contrasens.

În urma impactului puternic, mașina SUV Suzuki s-a răsturnat. Șoferița acestei mașini a fost rănită destul de grav, fiind transportată de SMURD la spitalul Floreasca.

La fața locului s-au deplasat două echipaje SMURD, un echipaj de descarcerare şi o autospecială pentru stingerea incendiilor, în zonă existând pericolul declanșării unui incendiu, în urma scurgerii de combustibil pe șosea de la unul dintre autoturisme.

Cealaltă șoferiță a primit îngrijiri medicale la locul accidentului.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button