Accident grav în București: un autoturism si un autobuz STB s-au ciocnit pe Prelungirea Ghencea. Un bărbat a murit

10 iul. 2022
3620 Afișari
Accident grav în București: un autoturism si un autobuz STB s-au ciocnit pe Prelungirea Ghencea. Un bărbat a murit
FOTO: autor Petrașcu Valentin/ imagini preluate de pe Facebook

Un accident grav a avut loc în Bucureşti, pe Prelungirea Ghencea, sâmbătă seară, la 23.10, după ce o mașină s-a ciocnit cu un autobuz STB în care se aflau călători. Șoferul autoturismului a murit.

Circulaţia în zonă a fost blocată mai bine de o oră.

Şoferul mașinii ar fi circulat cu viteză şi a pierdut controlul volanului într-o curbă, apoi a acroşat mijlocul de transportul în comun şi s-a oprit pe marginea străzii, relatează News INFO București.

„Conducătorul unui autoturism care circula pe Prelungirea Ghencea dinspre str.Valea Oltului a intrat în coliziune cu un autobuz din cadrul Societăţii de Transport Bucureşti care circula pe aceeaşi arteră rutieră, dinspre Centura Capitalei către str. Valea Oltului”, a informat Brigada de Poliţie Rutieră.

Speriat, şoferul autobuzul a sunat la 112. În autobuz erau doar trei persoane şi din fericire nu au fost rănite, dar s-au ales cu o sperietură zdravănă, potrivit News Info București.

Şoferul autobuzului a fost testat cu aparatul etilotest şi nu consumase băuturi alcoolice.

În acest caz se efectuează cercetări pentru stabilirea cauzelor producerii accidentului şi a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Îți recomandăm să citești și:

Cookies