Un accident grav a avut loc, noaptea trecută, pe Bulevardul General Gheorghe Magheru din centrul Bucureștiului. Două mașini s-au ciocnit violent, iar una dintre ele a fost proiectată la 200 de metri de locul impactului. Cel mai probabil, accidentul s-a produs din cauza vitezei.
În noaptea de luni spre marți, 8/9 iulie 2024, un accident grav a avut loc pe Bulevardul Magheru din București. Două mașini s-au izbit frontal, probabil că, din cauza vitezei și a neatenției.
Una dintre mașini a intrat frontal în cealaltă mașină care părăsea sensul de mers, potrivit observatornews.ro.
Impactul a fost foarte puternic, iar după ciocnire, șoferul care nu a adaptat viteza s-a oprit la aproximativ 200 de metri de locul în care s-a produs accidentul.
Din fericire, conducătorii auto au scăpat doar cu răni ușoare. Polițiștii ajunși la fața locului i-au testat pe șoferi cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.
Oamenii legii fac cercetări pentru a stabili cauzele și împrejurimile producerii accidentului.
Tot ieri, 8 iulie 2024, o mașină s-a răsturnat pe Podul Grant, pe sensul de mers spre Crângași. La fața locului s-au deplasat de urgență echipaje de poliție, pompieri, o ambulanță SMURD și o platformă.
Traficul rutier a fost afectat, iar la ora 19:30 era oprită circulația pe sensul spre Crângași. Un martor a spus pe grupul de Facebook „Info Trafic Bucuresti si Ilfov” că un șofer i-a ieșit de pe bretea în față, iar conducătorul auto nu a avut timp să-l evite și, din nefericire, s-a răsturnat.
I-a ieșit unul de pe bretea în față, nu a avut timp să îl evite. Și din impact i-a intors mașina așa. Am văzut impactul, băiatul ăsta cu mașina albă 0 vină.