Un accident deosebit de grav, cu victimă, a avut loc joi dimineață, 2 ianuarie, la doi pași de București, în satul Lupăria din comuna Ciolpani. La fața locului a intervenit și un elicopter SMURD.
Accidentul din satul Lupăria, comuna Ciolpani, Ilfov, a avut loc în jurul orei 08:30. Anunțul a fost făcut de un expert al grupului de Facebook „Info Trafic Bucuresti si Ilfov”.
La fața locului au intervenit de urgență un echipaj de prim ajutor SMURD, o unitate de terapie intensivă mobilă SMURD, dar și un elicopter SMURD. De asemenea, au intervenit și doi voluntari, prin programul „Există un erou în fiecare dintre voi”.
Potrivit voluntarului, o mașină a intrat într-un autovehicul ce era parcat și într-un cap de pod.
Din nefericire, medicii ajunși la fața locului n-au mai putut face nimic pentru o victimă în vârstă de 21 de ani. Cadrele medicale au fost nevoite să declare decesul, după mai bine de o oră de manevre de resuscitare.
Ciolpani, Lupăria (8:30)
– auto vs auto parcat și cap de pod
– 1 victimă autoevacuată (..și-a sunat mama, apoi a sincopat și a instalat stop cardiorespirator), declarată decedată dupa mai mult de o oră de manevre de resuscitare.. (21 ani), a anunțat Marius M. pe grupul „Info Trafic Bucuresti si Ilfov”.
Accidentul a avut loc pe drumul DJ101C.
Deocamdată nu se știe cum anume s-a produs accidentul. Până la ora scrierii acestei știri, 10:13, oamenii legii nu au transmis informații oficiale.
Recomandări generale pentru șoferi: reduceți viteza de deplasare, circulație cu atenție, astfel încât să puteți evita orice obstacol, folosiți corespunzător sistemele de iluminare-semnalizare și de climatizare-dezaburire, evitați bruscarea comenzilor mașinii și orice manevră riscantă la volan.
Măriți distanța de siguranță între mașini și folosiți cu precădere frâna de motor pentru reducerea vitezei dacă circulați pe un carosabil umed sau alunecos, astfel încât să evitați deraparea.