Accident cu trei morți pe Centura Capitalei. GALERIE FOTO

de:
05 sept. 2013
0 Afișari
Accident cu trei morți pe Centura Capitalei. GALERIE FOTO

Update: Se pare că microbuzul este cel care a intrat pe contrasens, ciocnidu-se de TIR. Șoferul microbuzului fusese văzut de alți participanți la trafic cu ochii închiși la volan și se pare că microbuzul mergea deja în zig-zag. Polițiștii bănuiesc că oboseala ar fi cauza accidentului.

Un TIR a lovit un microbuz cu mai multe persoane la bord. În accident au fost implicate 11 persoane, dintre care 3 au decedat. Potrivit căpitanului Petruş Simion, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Ilfov, din cele 11 persoane implicate în acest accident rutier grav 8 se aflau în microbuz, iar 3 se aflau în camion. Din cele 8 persoane din microbuz 3 persoane, printre care şi şoferul microbuzului, care fusese încarcerat între scaun şi volan, au murit. Ceilalţi 5 pasageri ai microbuzului au fost transportaţi la spital. Din cele 3 persoane care se aflau în camion o persoană a fost transportată la spital, iar alte două au primit îngrijiri medicale la faţa locului, refuzând să fie transportaţi la spital.

Din cei 6 răniţi în urma accidentului produs pe Şoseaua de Centură a Capitalei 2 au fost transportaţi la Spitalul de Urgenţă Floreasca, 2 la Spitalul Pantelimon şi 2 la Spitalul Bagdasar – Arseni.

Apelul la numărul unic de urgenţă 112 a fost înregistrat la 15:14.

La fața locului s-au deplasat o autospecială pentru descarecare, una cu apa si spumă si 7 echipaje medicale (5 echipaje de prim ajutor SMURD, 1 echipaj de terapie intensivă mobilă şi un 1 echipaj de urgenţă de la Spitalul Floreasca).

Traficul în zonă a fost restricţionat pe ambele sensuri, potrivit Centrului INFOTRAFIC.

Potrivit primelor informaţii, accidentul s-a produs din cauza unei coliziuni frontale dintre autotren şi microbuz, însă până în acest moment nu se știe cine este vinovat de producerea accidentului.

Cookies