Accident cu 3 mașini pe Centura București (DNCB). Traficul este afectat pe sensul de mers Berceni-Jilava

30 dec. 2024
339 afișări
Accident cu 3 mașini pe Centura București (DNCB). Traficul este afectat pe sensul de mers Berceni-Jilava
Accident cu 3 mașini pe Centura București (DNCB). Traficul este afectat pe sensul de mers Berceni-Jilava | Sursa foto: Info Trafic Bucuresti si Ilfov/ E.R.

Un accident în care au fost implicate trei mașini s-a petrecut cu puțin timp în urmă pe Centura Capitalei (DNCB), pe sensul de mers dintre Berceni și Jilava. Traficul din zona respectivă a fost ușor îngreunat, astfel că șoferii sunt sfătuiți să folosească rute ocolitoare.

Accident cu 3 mașini pe Centura Capitalei (DNCB)

Accidentul s-a produs în jurul orei 13:00, iar în impact au fost implicate 3 vehicule. Incidentul a fost raportat de un membru al comunității „Info Trafic București și Ilfov”. Iată mesajul:

Centura București, Berceni spre Jilava. 

Din fericire, conform imaginilor impactul nu pare să fi fost unul grav, iar mașinile nu par să fi fost foarte grav avariate. De asemenea, până la acest moment nu au fost înregistrate persoane rănite.

| Sursă foto: Facebook. Info Trafic București și Ilfov

Cu toate astea, deoarece mașinile sunt oprite pe banda I de circulație, traficul din zonă a fost afectat. Conform informațiilor transmise de aplicația de tip GPS „Google Maps”, zona a început să se aglomereze. Iată cum arată harta:

Sursa foto: captură ecran Google Maps

În acest context, până la eliberarea carosabilului, șoferii sunt sfătuiți să apeleze la rute ocolitoare pentru a evita ambuteiajele.

Te-ar mai putea interesa și:

Un alt accident a avut loc pe A3

Un alt impact care a dus la îngreunarea traficului a avut loc pe Autostrada A3, pe sensul de mers dinspre București spre Ploiești. Conform informațiilor oferite de Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, accidentul a avut loc în localitatea Gherghița.

În coliziunea au fost implicate o mașină și o cisternă:

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe autostrada A3, sensul dinspre București spre Ploiești, la kilometrul 43, în zona localității Gherghița, județul Prahova, a avut loc o coliziune între un autoturism și o autocisternă. Incidentul nu este soldat cu persoane rănite, însă traficul rutier este restricționat pe prima și a doua bandă. Circulația autovehiculelor se desfășoară îngreunat, pe banda de urgență, valorile de trafic fiind ușor ridicate.

Impactul s-a produs în jurul orei 13:20, iar autoritățile anunțaseră că circulația normala va fi reluată în aproximativ 30 de minute.

Cookies