Acces mai rapid la metrou: în doar 10 secunde. Nu o spunem noi, ci Metrorex care anunță că în toate stațiile M2 au fost montate 55 de aparate de vândut cartele.
Metrorex a anunțat vineri, 4 noiembrie, că a finalizat montarea terminalelor contactless la toate aparatele de vândut titluri de călătorie din toate stațiile Magistralei 2 de metrou.
Astfel, în doar 10 secunde, călătorii pot cumpăra cartele și pot achita contactless cu:
55 de aparate de vândut cartele se află în cele 14 stații M2 de metrou: Berceni, Dimitrie Leonida, Apărătorii Patriei, Piața Sudului, Constantin Brâncoveanu, Eroii Revoluției, Tineretului, Piața Unirii 2, Universitate, Piața Romană, Piața Victoriei 1, Aviatorilor, Aurel Vlaicu și Pipera.
„Accesul la metroul din București se poate face mult mai ușor, prin simpla apropiere a cardului bancar contactless MasterCard sau Visa, indiferent de banca emitentă, la porțile de acces”, transmite Metrorex într-un comunicat de presă.
Bine de știut: se pot achita mai multe intrări cu același card sau dispozitiv. Începând cu a doua tranzacție consecutivă, trebuie apăsată tasta „+”, aflată pe ecranul porților de acces, iar apoi se apropie cardul de semnul contactless.
Săptămâna aceasta, Metrorex a anunțat că, în urma unei asocieri cu Ministerul Transporturilor și Primăria Sectorului 6, noi căi de acces vor fi modernizate sau vor fi reamenajate zonele adiacente stațiilor de metrou de pe raza S6.
Consiliul de Administrație al Metrorex a aprobat Protocolul de Asociere, iar acesta urmează să fie semnat de către părți.
Documentațiile tehnice urmează să fie elaborate, apoi se vor stabili atât tipul de lucrări, cât și stațiile din zona administrativ-teritorială a Sectorului 6 la care vor fi efectuate lucrările.
„Protocolul tratează derularea în comun a unor proiecte de regenerare urbană a zonelor din jurul stațiilor de metrou de pe raza administrativ teritorială a Sectorului 6, pentru creșterea gradului de siguranță pentru participanții la transportul cu metroul și a circulației pietonale și rutiere din zonele adiacente”, transmite sursa citată.